Contracte de peste 170.000 de lei atribuite fraudulos de CFR Călători unei firme apropiate preşedintelui CJ Timiş

Nouă depouri ale CFR Călători ar fi încheiat în mod fraudulos contracte de furnizare de produse, în valoare totală de peste 170.000 de lei, cu firma Ecomet West SRL, controlată de un apropiat al președintelui Consiliului Județean (CJ) Timiș, Titu Bojin, conform unor surse judiciare.

Contractele, cu valori de până la 25.000 de lei, au fost încheiate în vara anului 2014 între depourile din București, Arad, Timișoara, Brașov, Sibiu, Galați, Cluj, Iași, Suceava și Ploiești și societatea comercială controlată de George Didilă.

Cel care i-a determinat pe șefii depourilor să-și încalce atribuțiile de serviciu și să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziție, este Teodor Alexandru Gavriș, director în cadrul CFR Călători. El este suspectat și de faptul că a făcut demersuri pentru alocarea către subunitățile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deși cunoștea faptul că prețurile erau supraevaluate.

Societatea Ecomet West SRL ar fi beneficiat și de mai multe contracte de achiziții publice încheiate cu primării și alte instituții publice din județul Timiș, în urma presiunilor exercitate de președintele CJ Timiș, Titu Bojin.

Procurorii anticorupție efectuează miercuri percheziții la 48 de adrese din București și județele Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța, dintre care 20 sunt la instituții publice. Potrivit unui comunicat al DNA, cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014.

„Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 48 locații situate în municipiul București și județele: Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța, din care 20 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul DNA.

Sursele citate au menționat că vor fi aduși cu mandat la sediul DNA structura centrală Titu Bojin, președintele CJ Timiș și Marcel Mihoc, consilier județean, iar la sediul Serviciului Teritorial Timiș al DNA vor fi aduși cu mandat 17 primari — edilii orașelor Buziaș și Recaș, ai comunelor Boldur, Parța, Otelec, Victor Vlad Delamarina, Satchinez, Beba Veche, Margina, Jimbolia, Comloșu Mare, Chevereșu Mare, Cărpiniș, Șandra, Lovrin, Birda și Voiteg, precum și Claudiu Ilaș, manager al Muzeului Satului Bănățean, Corneliu Marțian Doroș, director în cadrul Direcției de Prestări Servicii Timiș, Luci Ervin, director la Administrația Bazinală a Apelor Banat, Horațiu Mircea Simion, directorul regional al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara, Aurel-Costin Purceld, directorul economic al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata