Dacia a exportat 80.000 de maşini în primul trimestru din 2010

Producătorul autohton de automobile Dacia a trimis la export, în primul trimestru din acest an, 80.000 de unităţi, cea mai mare parte luând drumul Franţei, respectiv 33.000 de exemplare, a declarat marţi (27 aprilie 2010) într-o conferinţă de specialitate, directorul general al Dacia, Jerome Olive.

În ceea ce priveşte noul SUV Duster, Olive a anunţat că producţia acestui model va creşte cu 75 la sută, până la 460 de maşini/zi faţă de 260, cât se înregistrează în prezent. „Producţia zilnică a Duster este de 260 de maşini, dar ar putea urca la 460 de maşini în a doua parte a anului’, a precizat Jerome Olive.
Pentru dezvoltarea proiectului Duster, compania româno-franceză şi-a propus o investiţie de 73 de milioane de euro în 2010, în timp ce producţia zilnică a modelelor Dacia este de aproape 1.370 de unităţi.

Din cele 80.000 de maşini exportate de producător în primele trei luni din 2010, aproape 10.000 s-au îndreptat către Italia şi circa 8.000 spre Germania. Oficialul Dacia a admis, totodată, faptul că pe piaţa românească marca autohtonă înregistrează vânzări slabe, de sub 3.000 de unităţi.
Jerome Olive a adăugat că pe data de 15 septembrie a.c. va fi inaugurat Centrul Tehnic RTR de la Titu, proiect care a necesitat o investiţie de peste 70 de milioane de euro.

Potrivit datelor APIA, publicate la finele lunii ianuarie 2010, Dacia şi-a menţinut poziţia de lider în topul preferinţelor românilor, cu 28,3 la sută cotă de piaţă şi cu aproape 42.000 de unităţi vândute în 2009. Producătorul autohton de automobile a fost urmat la mare distanţă de Hyundai, cu 10.982 unităţi, şi Volkswagen, cu 10.916.

Grupul Dacia Renault a vândut, anul trecut, pe piaţa internă, cu 52,7 la sută mai puţine autoturisme faţă de 2008, în timp ce vânzările de autoturisme de import au cunoscut o reducere de 51,6 la sută. Cele mai multe unităţi Dacia au fost comercializate în luna iunie 2009 (4.816 unităţi), însă în scădere cu 54 la sută comparativ cu cifra raportată în perioada similară din 2008, respectiv 10.472 unităţi.

Citește și
2 Comentarii
  1. ana cucu spune

    Nu suntem multumiti noi salariatii Daciei de acest Olive,are multe lacune manageriale si ne-am suparat pe Boc cand l-a asigurat ca il ajuta,pentru ca ar trebui sa se documenteze de mai mult asupra activitatii lui si a situatiei de la uzina,dorim urgent schimbari mari la nivelul conducerii Dacia si Renault Romania,,pentru ca avem familii de intretinut.OLIVE nu se descurca uzina este condusa de Charles MORILLO.lucru sesizat si de presa argeseana.care il denumeste PROFESORUL TRAZNIT pe Olive.

  2. ana neagu spune

    Este un domn elegant ca un lord,inalt,fortos OLIVE,le place la salariate de el ca barbat,insa nu stie romaneste.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata