Garda de mediu a efectuat un nou control la Sinteşti, judeţul Ilfov, unde au fost vizate persoane fizice şi firme care se ocupă de colectarea deşeurilor şi transportul deşeurilor. În total au fost acordate amenzi în valoare de 450.000 de lei.
Garda de mediu a efectuat în cursul zilei de joi un nou control la Sintești, județul Ilfov. Au fost vizate atât persoane fizice, cât și firme care se ocupă cu colectarea de deșeuri, dar și cu transportul de deșeuri.
În contextul informațiilor transmis de sursa citată, în cadrul controalelor de ieri au fost oprite zeci de mașini și totodată au fost verificate și zeci de firme. În urma neregulilor descoperite au fost acordate amenzi de 450.000 de lei, arată Garda de Mediu, care mai precizează că la cinci firme s-a dispus și suspendarea activități, în timp ce alte două au fost notificate în vederea suspendării activităţii.
În informaţiile sale„Comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu poliţişti şi jandarmi, au desfăşurat, astăzi, o acţiune de control în localitatea Sinteşti, jud. Ilfov, care a vizat legalitatea activităţilor de colectare a deşeurilor, precum şi identificarea transporturilor ilegale de deşeuri, pe raza localităţii”, a transmis, joi, Garda de Mediu.
65 de autoutilitare au fost oprite în trafic și verificate
La controalele de joi s-au mobilizat 28 de comisari din cadrul Comisariatului General, al Comisariatului Judeţean Ilfov şi al Comisariatului Municipiului Bucureşti. Totodată, prezenți au fost și alți 24 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, economică şi acţiuni speciale (SAS), respectiv ai Poliţiei Popeşti-Leordeni, împreună cu 16 jandarmi de la Jandarmeria Ilfov.
În total, 65 de autoutilitare au fost oprite în trafic și verificate, iar în cazul firmelor s-au verificat documentele pentru stocurile de materiale, dar și existența actelor de reglementare şi modul în care sunt respectate autorizaţiile de mediu de către agenţii economici, arată sursa citată.
Amenzi de 450.000 de lei acordate de Garda de Mediu
Aşadar, „În timpul controlului, au fost oprite în trafic şi verificate 65 autoutilitare, iar în cazul firmelor, au fost verificate documentele de provenienţă pentru stocurile de materiale existente precum şi existenţa actelor de reglementare şi modul în care sunt respectate autorizaţiile de mediu de către agenţii economici. Urmare a faptelor constatate de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, au fost aplicate 9 sancţiuni în valoare totală de 450.000 lei” a mai transmis sursa citată.
În plus, Garda de mediu mai precizează că în urma neregulilor constatate la fața locului au fost dispuse în total 5 măsuri complementare de suspendare a activităţii. În același timp, au mai fost formulate și alte 2 notificări în vederea suspendării activităţii unor operatori economici, până la obţinerea actelor de reglementare, arată sursa citată.