Grupul Rompetrol îşi schimbă denumirea în KazMunayGas International

Grupul Rompetrol NV. îşi va schimba în perioada următoare denumirea în KazMunayGas International NV, ca parte a procesului de integrare a activităţilor şi operaţiunilor în cadrul unicului său acţionar – KazMunayGas (KMG), compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, informează un comunicat al companiei.  

Decizia a fost adoptată în unanimitate de Consiliul de Administraţie al Grupului, la finele lunii februarie.

Domeniul principal de activitate al Grupului Rompetrol, acum KazMunayGas International, vizează rafinarea şi comercializarea de ţiţei şi produse petroliere în Europa. Grupul este un important activ extern al companiei naţionale KazMunayGas.

‘Schimbarea numelui companiei face parte din strategia de dezvoltare a brandului —KazMunayGas, dar şi de valorificare a activităţilor sale. Brandul ‘umbrelă’ este o condiţie prealabilă pentru consolidarea poziţiei pe piaţă a grupului de firme sub marca KMG atât în România, cât şi pentru intrarea cu succes pe alte pieţe externe. Toate companiile grupului vor fi promovate printr-un singur brand puternic, care va fi cunoscut atât în ţară, cât şi la nivel internaţional” a declarat Zhannat Tussupbekov, managing director pentru procesarea şi marketing-ul extern al ţiţeiului în cadrul CN KazMunayGas şi CEO al Grupului Rompetrol (de acum — KMG Internaţţional).

De asemenea, divizia centrală de management şi suport a Grupului — The Rompetrol Group Corporate Center SRL România, va deveni KMG Rompetrol. Compania va continua să asigure managementul şi serviciile conexe pentru toate companiile ce fac parte din Grupul Rompetrol — KMG International.

‘Brandul Rompetrol va fi folosit în continuare în cadrul segmentului de distribuţie, acesta fiind un brand puternic şi recunoscut atât pe plan local, cât şi internaţional. Schimbarea identităţii vizuale în acord cu noul nume, în Europa şi în regiunea Mării Negre, va avea loc treptat, având în vedere că acum compania operează peste 700 de benzinării în peste 7 ţări’, potrivit oficialilor Rompetrol.

Recent, compania a finalizat procesul de dezvoltare a unui nou concept de benzinării Rompetrol. Astfel, pentru a asigura loialitatea clienţilor şi pentru susţinerea investiţiilor alocate pentru dezvoltarea noii identităţi vizuale a staţiilor, compania va continua să opereze sub marca „Rompetrol’, se mai arată în comunicat.

Compania a început încă de anul trecut strategia de integrare şi aliniere a operaţiunilor sale în cadrul KMG, respectiv Vector Energy (compania de trading a grupului din Elvetia) a devenit KMG Trading AG (subsidiară a KMG Rompetrol), obiectivul acesteia fiind de a deveni operatorul naţional unic pentru exportul de ţiţei din Kazahstan în Europa şi regiunea Mării Negre. Pentru susţinerea acestei activităţi, dar şi pentru a putea intra pe noi pieţe, compania trebuie să-şi dezvolte activele logistice în acord cu nevoile Kazahstanului, dar şi să-şi consolideze operaţiunile de trading.

‘Grupul Rompetrol a adoptat recent un nou model operaţional în acord cu strategia de consolidare şi dezvoltare a activităţilor şi operaţiunilor din România şi Europa de Sud-Est. Reorganizarea activităţilor va permite Grupului o creştere a flexibilităţii operaţiunilor, cu un impact semnificativ în eficientizarea structurii costurilor. În urma achiziţiei Grupului Rompetrol în 2007 de către compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, acesta a devenit un pod energetic între resursele naturale disponibile în Asia Centrală şi pieţele europene’, se mai arată în comunicat.

KMG Internaţional operează peste 1.100 de puncte de distribuţie a carburanţilor în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria, sub mărcile Rompetrol şi Dyneff. De asemenea, Grupul deţine rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata