Malaysia Airlines foloseşte spaţiul aerian al Siriei

Compania Malaysia Airlines a folosit duminică spațiul aerian al Siriei pentru un zbor către Londra, în ciuda războiului din această țară, relatează agenția Reuters după consultarea rutei acestui zbor observate pe site-ul Flightradar24.

Pe respectivul portal se pot urmări în timp real traseele tuturor avioanelor civile oriunde în lume. Acest site a postat luni pe contul său de Twitter o hartă ce arată ruta urmată duminică de cursa MH4 Kuala Lumpur-Londra. Anterior, vineri și sâmbătă, același zbor a folosit un culoar aerian diferit, prin estul Turciei.

Sute se zboruri sunt rerutate zilnic după închiderea spațiului aerian din zona de conflict a estului Ucrainei, unde joi s-a prăbușit un Boeing 777 aparținând aceleiași companii, avionul fiind cel mai probabil doborât de o rachetă sol-aer.

Se pare că survolarea Siriei a fost rezultatul dificultății de a găsi un alt culoar aerian pe rutele congestionate dintre Europa și Asia.

Autoritatea aeronautică americană U.S. Federal Aviation Administration, ale cărei norme sunt printre cele mai stricte pe plan mondial, ‘recomandă insistent’ operatorilor aerieni să evite survolarea spațiului aerian sirian, conform unei note postate în luna mai 2013 pe site-ul său.

În ciuda unor asemenea recomandări, survolarea zonelor de conflict, precum Siria sau Afganistan, nu este un fapt neobișnuit pentru companiile aeriene. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata