Marele „campion” al fotbalului: Adrian Porumboiu „marchează” goluri importante în „poarta” statului

– Fostul mare arbitru internaţional Adrian Porumboiu este cunoscut în prezent mai ales ca finanţator al echipei de fotbal FC Vaslui

– Acest hobby este susţinut din resursele furnizate de firmele care fac parte din Grupul „Racova”, patronat de Porumboiu

– Toate cele nouă societăţi din grup sunt profitabile, dar o parte dintre ele înregistrează datorii mari către bugetele de stat, constând inclusiv în nevirarea contribuţiilor reţinute de la angajaţi (stopaj la sursă), problemă de natură penală

– Firma care gestionează echipa de fotbal FC Vaslui a avut anul trecut pierderi de peste 24 milioane RON, iar la 30 iunie 2010 înregistra datorii de peste 3 milioane RON către bugetele de stat

 

Conform site-ului propriu, Grupul de firme RACOVA Vaslui ocupă o poziţie impresionantă în mediul de afaceri din România, având în componenţă 9 societăţi cu capital integral privat, ce desfăşoară activităţi diversificate în următoarele domenii: agricultură, industrie alimentară, comerţ, turism şi prestări servicii.

 

„Agrocomplex Bârlad” a realizat afaceri de aproape 40 milioane RON

La societatea „Agrocomplex Bârlad” SA (J37/231/1991; CUI 2808054), Porumboiu este acţionar, alături de alte şase persoane fizice, iar la acţionari persoane juridice figurează SIF II Moldova. De asemenea, Adrian Porumboiu se numără şi printre administratorii firmei.

Societatea, care are ca obiect de activitate „Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase”, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 39.892.881 RON, în scădere cu aproape 6 milioane RON faţă de anul 2008, şi cu un profit net de 3.270.920, în condiţiile în care, în 2008, la acest capitol figura suma de 5.424.064 RON.

An de criză fiind, în 2009 societatea a funcţionat cu un număr mediu de 275 de angajaţi, faţă de 336 în anul 2008. Înăsprirea condiţiilor economice s-a reflectat şi în majorarea datoriilor, de la 46.131.514 RON în 2008, la 60.273.513 RON în 2009, dar, în acelaşi timp, au crescut şi activele imobilizate, de la 30.657.043 RON în 2008, la 38.864.215 RON în 2009, precum şi cele circulante: 46.221.908 RON în 2009, faţă de 32.910.121 RON în 2008.

Societatea figurează şi printre datornicii importanţi la stat, conform datelor valabile la data de 30 iunie 2010:
¤ Bugetul de stat (RON) = 3.771.876
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 2.311.618 (din care 688.433 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 19.759 RON (din care 8.956 stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 777.518 RON (din care 357.208 RON stopaj la sursă)

 

„Comcereal” Vaslui SA a solicitat compensarea datoriilor către stat

Rămânând în acelaşi domeniu de activitate, al cultivării cerealelor, o altă mare firmă la care figurează Adrian Porumboiu este „Comcereal” SA Vaslui  (J37/88/1996; CUI 8208253). Societatea este controlată de către firma „Racova” SA, iar printre cei şase administratori se numără şi Porumboiu.

Societatea a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 131.927.727 RON, în scădere faţă de anul 2008, când la acest capitol era trecută suma de 155.496.444 RON, iar profitul s-a diminuat de circa 7 ori, de la 7.865.317 RON în 2008, la 1.092.147 RON în 2009.

Creşterea semnificativă a datoriilor, de la 155.450.356 RON în 2008, la 211.118.594 RON în 2009, ar putea fi explicată şi prin majorarea valorii activelor imobilizate (de la 92.093.142 RON în 2008, la 139.097.088 RON în 2009), precum şi a celor circulante (106.969.515 RON în 2008, faţă de 117.048.384 RON în 2009). Societatea a avut anul trecut un număr mediu de 312 angajaţi, faţă de 532 în 2008.

La capitolul datorii către stat la 30 iunie 2010, există cereri de compensare în curs de soluţionare:
¤ Bugetul de stat (RON) = 115.599
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 361.720 (80.618 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 12.352 (3.763 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 93.609 (42.063 RON stopaj la sursă)

„R Agro Fălciu” SA, curată din punct de vedere al datoriilor către stat

Firma „R Agro Fălciu” SA (J37/229/2002; CUI 14812105) este cea mai profitabilă din localitatea Fălciu, judeţul Vaslui. Adrian Porumboiu nu figurează ca persoană fizică printre acţionari sau administratori la această firmă, dar capitalul social al acesteia este deţinut de alte trei societăţi aparţinând fostului mare arbitru.

Firma a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 21.094.749 RON (cu aproximativ un milion RON mai mică decât în 2008) şi cu un profit de 3.045.836 RON (faţă de 2.945.848 RON în 2008). Şi aici s-a redus uşor numărul angajaţilor, de la 117 persoane în 2008, la 98 persoane în 2009, iar valoarea datoriilor a crescut (18.472.244 RON în 2008 şi 29.342.587 RON în 2009). A crescut, în schimb, şi valoarea activelor imobilizate (6.089.819 RON în 2008 şi 13.622.466 RON în 2009) şi circulante (18.393.825 RON în 2008 şi 25.040.938 RON în 2009). La finalul lunii iunie a acestui an, societatea „R Agro Fălciu” SA nu înregistra datorii către stat.

 

Afacerile „Ulerom” SA Vaslui au sporit în an de criză

O altă firmă puternică a lui Porumboiu este „Ulerom” SA Vaslui (J37/88/2003; CUI 15242193), având ca obiect de activitate „Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor”. Adrian Porumboiu figurează printre cei 3 administratori ai societăţii, iar capitalul social al acesteia este deţinut de o persoană fizică şi cinci firme controlate de Porumboiu.

Rezultatele financiare ale acestei societăţi au fost mai bune anul trecut decât în 2008: cifră de afaceri de 108.618.077 RON faţă de 96.886.437 RON în 2008, profit de 1.912.811 RON în 2009, faţă de 1.724.960 RON în 2008, singurele puncte slabe fiind creşterea datoriilor (210.081.275 RON în 2009, faţă de 179.184.150 RON în 2008) şi scăderea valorii activelor imobilizate (95.121.245 RON în 2009, faţă de 120.538.294 RON în 2008), dar s-a înregistrat o uşoară creştere a valorii activelor circulante (107.415.074 RON în 2008, comparativ cu 111.045.756 RON în 2009).

Societatea a avut un număr constant de angajaţi în ultimii ani – o medie de 183 de persoane anul trecut.
„Ulerom” SA se numără, însă, printre campionii datoriilor către stat, la jumătatea acestui an, în dreptul sumelor restante figurând menţiunea „s-au acordat înlesniri la plată”:

¤ Bugetul de stat (RON) = 2.150.164
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 290.791 (87.543 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 9.468 (3.902 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 102.330 (48.397 RON stopaj la sursă)

„Mopan” SA a fost mutată de la Suceava la Vaslui

SC MOPAN SA (J37/694/2008; CUI 3177520) provine din fosta întreprindere de morărit şi panificaţie (IMP Suceava), iar din anul 2002 face parte din cadrul Grupului de Firme RACOVA, în 2008 sediul social al firmei fiind mutat la Vaslui.

Societatea a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 53.208.970 RON, în scădere cu peste 10 milioane RON comparativ cu anul 2008, şi cu un profit de 3.866.871 RON (faţă de 4.324.494 RON în 2008). Nivelul datoriilor şi al activelor imobilizate a rămas relativ constant în cei doi ani de referinţă (28 milioane RON, respectiv 36,3 milioane RON), la fel ca şi numărul mediu de angajaţi – 650 de persoane.

Pentru plata datoriilor către stat s-au acordat înlesniri la plată. La data de 30 iunie 2010, situaţia se prezenta astfel:
¤ Bugetul de stat (RON) = 1.376.935
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 624.930 (din care 167.209 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 6.881 (din care 4.099 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 2.332 (din care 1.235 RON stopaj la sursă)

 

ILVAS SA Vaslui, o verigă importantă în sistemul de firme al Grupului RACOVA

Înfiinţată în 1971, sub denumirea de Întreprinderea de Industrializare a Laptelui, ILVAS SA Vaslui (J37/105/1991; CUI 2433906) s-a transformat în societate pe acţiuni în 1991 şi face parte din Grupul de firme RACOVA începând cu anul 2002.

Din prelucrarea laptelui şi a produselor lactate, la care se adaugă comerţul, societatea a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 23.271.727 RON, în creştere cu aproape 2 milioane RON faţă de anul 2008, dar profitul a scăzut de la 227.338 RON în 2008, la 190.944 RON în 2009.

În acelaşi timp, datoriile s-au majorat, de la 16.643.838 RON în 2008, la 21.168.804 RON în 2009, iar activele imobilizate au ajuns la valoarea de 20.560.433 RON în 2009, faţă de 15.225.984 RON în 2008, creşterea fiind evidentă şi la capitolul „active circulante”: 5.728.483 RON în 2008 şi 8.575.173 RON în 2009. Societatea a avut anul trecut un număr mediu de 161 de angajaţi, iar la jumătatea acestui an nu înregistra datorii către stat.

RACOVA SA şi-a dublat afacerile anul trecut

Societatea RACOVA SA (J37/6/1991; CUI 827084) cuprinde două hoteluri, unul de trei şi un altul de două stele, un popas şi un supermarket. Adrian Porumboiu este acţionar majoritar al acestei firme. Societatea a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 16.016.160 RON, faţă de 7.536.158 RON în 2008, iar profitul a crescut de la 140.669 RON în 2008, la 523.642 RON în 2009.

De asemenea, s-au majorat şi datoriile, de la 9.314.849 RON în 2008, la 13.060.329 RON în 2009, activele imobilizate au rămas la o valoare constantă de 30,8 milioane RON în ambii ani de referinţă, în timp ce activele circulante s-au majorat de la 9.183.229 RON în 2008, la 13.687.900 RON în 2009.

La data de 30 iunie 2010, situaţia datoriilor către stat se prezenta astfel:
¤ Bugetul de stat (RON) = 722.771
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 451.283 (din care 112.990 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 7.902 (din care 3.751 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 112.655 (din care 50.225 RON stopaj la sursă)

Constructorii de la COMPREST Vaslui şi-au redus la jumătate volumul de activitate

Diversificarea afacerilor magnatului vasluian a impus şi înfiinţarea unei firme de construcţii, COMPREST SA Vaslui (J37/250/2002; CUI 14850753), acţionari ai acesteia fiind cinci dintre firmele lui Porumboiu.

COMPREST SA a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 8.471.381 RON, valoare la jumătate faţă de anul 2008, când la acest indicator se înregistra suma de 16.559.744 RON. Ca atare, profitul s-a redus de la 396.588 RON în 2008 la 14.894 RON în 2009, în timp ce datoriile au ajuns la 7.532.647 RON în 2009, faţă de 5.716.207 RON în 2008.

Activele imobilizate au înregistrat o scădere de doar 300.000 RON în 2009 faţă de 2008, ajungând la valoarea de 1.503.990 RON, în timp ce activele circulante s-au majorat cu peste două milioane RON, până la valoarea de 6.923.249 RON.

În ce priveşte datoriile către stat, la finalul lunii iunie 2010, COMPREST SA înregistra următoarele obligaţii neachitate:
¤ Bugetul de stat (RON) = 2.232.132
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 1.423.787 (din care 375.272 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 1.244 (din care 641 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 502.743 (din care 203.521 RON stopaj la sursă)

 

COMGUARD SA asigură liniştea firmelor lui Porumboiu

Pentru că toate aceste afaceri necesită şi servicii de pază, în 2001 a fost înfiinţată firma COMGUARD SA Vaslui (J37/90/2001; CUI 13821725). Aceasta a avut anul trecut un număr de 89 de angajaţi, valoarea serviciilor prestate ridicându-se la 3.185.216 RON, sumă apropiată ca valoare de cea realizată în 2008.

În schimb, anul trecut profitul s-a redus la 19.810 RON, faţă de 42.934 RON în 2008, iar datoriile au crescut de la 2.257.448 RON în 2008, la 3.779.408 RON în 2009. Valoarea activelor imobilizate s-a redus de la 192.214 RON în 2008, la 97.606 RON în 2009, în timp ce cea a activelor circulante a ajuns la 3.912.259 RON în 2009, faţă de 2.295.383 RON în 2008.

Achitarea dărilor către stat nu a constituit o prioritate nici pentru această firmă, drept pentru care, la data de 30 iunie 2010, situaţia se prezenta astfel:

¤ Bugetul de stat (RON) = 1.329.273
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 917.938 (245.499 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 34.956 (11.933 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 324.803 (133.020 RON stopaj la sursă)

Singura afacere perdantă a lui Porumboiu: fotbalul

Deşi nu apare oficial, ca persoană fizică, în structura firmei „SPORTING CLUB” SA (J37/223/2005; CUI 17343615), cea care gestionează clubul de fotbal FC Vaslui, nimeni nu contestă faptul că fotbalul vasluian îşi datorează existenţa fostului mare arbitru internaţional Adrian Porumboiu.

Echipa s-a înfiinţat în 2002, iar după trei ani a promovat în prima divizie. În sezonul 2007-2008, echipa a reuşit în premieră să se califice în cupele europene, de atunci fiind o prezenţă constantă în partea de sus a clasamentului Ligii I.

Firma „Sporting Club” SA s-a înfiinţat în 2005, având drept acţionari Grupul de firme „Racova Com Agro Pan”, precum şi Primăria şi Consiliul Judeţean Vaslui.

Aceasta este singura afacere, dintre cele  în care este implicat Adrian Porumboiu, care nu a produs profit anul trecut. Societatea a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de 15.658.181 RON şi un profit de 61.302 RON, dar în 2009 situaţia a devenit neagră din punct de vedere contabil: cifra de afaceri a scăzut la 8.015.974 RON, iar la finalul perioadei se consemnau pierderi de 24.081.628 RON.

În acelaşi timp, datoriile crescuseră de la 12.980.179 RON în 2008, la 13.786.416 RON în 2009. Totuşi, la finalul anului trecut, „Sporting Club” Vaslui consemna active imobilizate de 10.686.402 RON şi circulante de 3.977.333 RON.

La jumătatea anului în curs, societatea înregistra următoarea structură a datoriilor către stat, pentru plata cărora beneficia de înlesniri:
¤ Bugetul de stat (RON) = 3.208.246
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat (RON) = 151.803 (50.330 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor pentru şomaj (RON) = 4.869 RON (2.437 RON stopaj la sursă)
¤ Bugetul asigurărilor de sănătate (RON) = 51.668 RON (26.375 RON stopaj la sursă).

 

Citește și
3 Comentarii
  1. Nemes Eugen spune

    Toata stima pentru domnul Porumboiu lucrez si eu in domeniul agricol un domeniu de care are toata lumea nevoie dar in acelasi timp toti mai marii i-si bat joc.Va spun sigur sa faci profit in agricultura trebuie sa fii un foarte bun manager si sa fii iubit de DUMNEZEU altfel ce ai semanat acum pina la recoltare si incasarea banilor poti sa pierzi de 10 ori suma investita(inghet,ploi,seceta, boli speculanti si pot continua)Cunosc multi fermierii care se bucurau ca au rapita superba si pretul se anunta foarte bun unul din ei din 300ha 190ha au fost lovite de grindina cu citeva zile inainte de recoltare,este un mod clasic de pierdere zdrobitoare.

  2. hagitudose spune

    japca pedelista…e la mintea cocosului!

  3. vaslui spune

    raspuns fiului stimatului Porumboiu, anume dl Nemes Eugen:
    sa faci profit in agricultura nu inseamna sa fi iubit de DUMNEZEU ci doar sa fii iubit de compania de asigurari (vezi cine sponsorizeaza echipa de fotbal si cine este asiguratorul culturilor)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata