Nissan îşi extinde colaborarea cu Renault, reducerile de costuri vor ajunge la 4,3 miliarde de euro

Nissan Motor ia în considerare extinderea colaborării cu Renault, obiectivul fiind înregistrarea unor reduceri de costuri de cel puţin 4,3 miliarde de euro (4,65 miliarde de dolari) în acest an, a afirmat directorul general al alianţei, Carlos Ghosn, într-un interviu acordat publicaţiei nipone Nikkei.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Cu toate acestea, echilibrul între Renault şi Nissan în cadrul alianţei a devenit un subiect tensionat după ce, în luna aprilie, statul francez şi-a majorat participaţia deţinută la Renault de la 15% la 19,7%, în ideea de a-şi dubla drepturile de vot la grupul auto. În schimb, Nissan nu are în prezent drepturi de vot la Renault.

În decembrie, Renault şi Guvernul francez au ajuns la un acord în urma căruia Parisul îşi va limita drepturile de vot la Renault, atenuând astfel interferenţele autorităţilor franceze asupra Nissan.

Comentând acordul, Ghosn a declarat că problema a fost soluţionată într-o manieră satisfăcătoare pentru toate cele trei părţi implicate.

„Este un rezultat bun, nu mai sunt dubii, întrebări, discuţii. Am lăsat totul în urmă. Nissan şi Renault se vor concentra acum pe dezvoltarea sinergiile”, a afirmat directorul general al alianţei.

Acesta a adăugat că în viitor cele două companii vor împărţi mai multe responsabilităţi la nivel global şi regional. Alianţa are ca obiectiv înregistrarea unor reduceri de costuri de cel puţin 4,3 miliarde de euro în acest an, faţă de 3,8 miliarde de euro estimate pentru anul 2014. Astfel, mai multe componente auto vor fi standardizate şi operaţiunile vor fi mai eficiente, a explicat Ghosn.

Până în 2020, alianţa Renault-Nissan va lansa cel puţin zece maşini „fără şofer”, a anunţat Carlos Ghosn, confirmând declaraţia din 7 ianuarie, de la la salonul Consumer Electronics Show (CES), organizat la Las Vegas.

Automobilele complet autonome vor fi lansate în cursul acestui an. Ele vor fi dotate cu un dispozitiv numit „controlul benzii unice de circulaţie”, care va permite vehiculelor să se deplaseze în mod autonom pe autostrăzi, fără să schimbe banda de circulaţie, a explicat Carlos Ghosn.

Acesta a adăugat că Renault-Nissan va lansa în 2016 o aplicaţie pentru dispozitivele mobile ce le va permite utilizatorilor să interacţioneze din depărtare cu maşinile lor, schimbând muzica şi temperatura maşinii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata