Transportul aerian a revenit în forță în urma perioadei pandemiei Covid-19. Numărul de pasageri care aleg să călătorească cu avionul a crescut considerabil. Cu o influență considerabilă asupra economiei României, principalele companii aeriene care operează pe teritoriul național continuă să se extindă.
Ultimul an a demonstrat cel mai bine influența companiilor asupra călătoriilor și a planurilor de vacanță a românilor.
Profiturile Tarom în 2023
Compania aeriană de stat, Tarom, a avut parte de câțiva ani complicați din punct de vedere financiar. Compania a primit sume considerabile pentru a susține continuarea activității pe terenul României atât din partea Ministerului Transportului, cât și din partea instituțiilor europene. Tarom nu a mai fost profitabilă încă din 2008.
În 2020, Tarom a primit un ajutor de stat în valoare de 36,7 milioane de euro, decizie autorizată de Comisia Europeană. Discuțiile continuă și despre un alt segment de finanțare în valoare de 80 de milioane de euro. Cel din urmă are scopul de a ajuta compania aeriană în planul de structurare în care se vizează readucerea acesteia la un nivel profitabil în 2024.
Conform informațiilor publicate în raportul financiar pentru anul 2023, compania aeriană Tarom a ajuns la pierderi de 62.4 milioane de lei. În comparație cu 2022, putem vorbi de o pierdere cu 71% mai mică când pierderea a fost de 216 milioane de lei.
Profiturile și planurile Wizz Air în 2023
Compania ungară Wizz Air este printre cele mai utilizate de călătorii români pentru zboruri în Europe. Fie că vorbim de călătorii pe termen scurt, fie pe termen lung, compania pune la dispoziție zboruri către cele mai importante orașe ale Europei. Însă situația pentru Wizz Air în 2023 nu a fost tocmai pozitivă. În urma unor probleme la motoarele mai multor aeronave, compania a fost obligată să anuleze un număr considerabil de zboruri și chiar și să anuleze funcționarea de pe mai multe aeroporturi.
Raportul financiar al companiei aeriene atestă că pentru prima jumătate a anului financiar a avut un profit de 400.7 milioane de euro, ceea ce este considerabil în comparație cu pierderile de 384.3 milioane în aceeași perioadă a anului precedent.
Ultimul trimestru al anului 2023 a fost destul de dificil pentru Wizz Air. Directorul executiv al Wizz Air, Jozsef Varadi a descris ultimele luni drept „complicate” prin prisma anulărilor, războiului din Israel și a motoarelor Pratt & Whitney PW1100G. Raportul a menționat o pierdere netă de 105.4 milioane de euro în perioada octombrie – decembrie 2023, în comparație cu un profit de 33.4 milioane de euro în aceeași perioadă a anului precedent.
Profiturile și planurile Ryanair în 2023
Imagine: Lucas Davies pe Unsplash
Compania Ryanair nu s-a remarcat în presă anul acesta la nivelul competitorilor săi. Exceptând grevele din sezonul estival ale personalului de zbor incluzând atât însoțitorii de zbor, cât și piloții, Ryanair nu a fost printre cele mai problematice companii aeriene.
Ryanair a publicat raportul financiar pentru alt treila trimestru al anului 2023 unde apare că profitul a crescut la 15 milioane de euro, iar profiturile pentru anul financiar în curs au crescut cu 39% în comparație cu anul trecut. Cu o sporire a traficului aerian de 7% și o evoluție a venitului per pasager de 9%, compania pare să meargă într-o direcție pozitivă. Compania recunoaște că perioada sărbătorilor de iarnă a fost mai lentă decât în anii precedenți, însă acest lucru nu a împiedicat o evoluție considerabilă.
Impresii generale
Planurile celor mai populare companii aeriene pentru 2024 sunt relativ optimiste. Compania de stat Tarom are în vedere să redevină profitabilă. În cel mai rău caz posibil, acest lucru se va întâmpla abia în 2027. Wizz Air urmează să primească noile aeronave pe care speră să le pună în funcțiune cât mai curând posibil. Acest lucru este garantat să aducă un influx mai mare de profituri pentru anul financiar 2025.
Ryanair estimează că va avea un număr de 174 de aeronave în flotă pentru sezonul estival 2024 pentru a ține pasul celor 169 de rute noi adăugate. Directorul general Ryanair estimează că probleme competitorului european Wizz Air cu motoarele vor putea continua până în 2026, lucru care ne dă deja o viziune asupra posibilelor întârzieri și anulări de zboruri. Companiile aeriene care sunt direct responsabile pentru perturbări și au obligația să achite călătorilor o despăgubire pentru zbor întârziat. Astfel, dacă Wizz Air va continua în 2024 trendul întârzierilor de peste 3 ore, efectele acestora vor fi vizibile din nou în profituri.
Concluzie
Anul 2023 a fost plin de provocări pentru cele mai importante companii aeriene care operează pe teritoriul României. Unul dintre operatorii principali de zbor, Wizz Air s-a confruntat cu probleme considerabile din cauza problemelor tehnice ale aeronavelor, iar Ryanair a avut un sezon de iarnă mult mai lent decât plănuit. Planurile de restructurare Tarom continuă să fie în desfășurare, fără rezultate concrete, însă continuă să existe speranța de a ajunge, după 16 ani, profitabilă.