OMV ar putea participa la proiectul South Stream

Austria a inceput negocierile cu Rusia pentru a participa la proiectul gazoductului South Stream, scrie presa austriaca, citata de AFP. Ministrul austriac al Economiei a declarat ca a inceput discutiile cu Rusia, in vederea unei eventuale participari la acest proiect, conform cotidianului Die Presse.

Agentia de presa austriaca APA a subliniat ca Austria si Rusia vor semna “un acord interguvernamentaľ inainte de inceperea negocierilor intre compania petroliera austriaca OMV si grupul rus Gazprom. Deocamdata nu a fost fixat un calendar al discutiilor, a adaugat APA.
Participarea Austriei in proiectul South Stream a mai fost evocata de catre cancelarul austriac Werner Faymann, la o intâlnire cu premierul rus Vladimir Putin, in cursul unei vizite recente la Moscova.

Demararea proiectului este prevazuta oficial in 2013, capacitatea acestuia putând ajunge la 63 miliarde de metri cubi pe an. South Stream ar urma sa porneasca din Rusia si sa aiba capatul in Austria, având insa doua ramuri, una prin Bulgaria, Grecia si Italia iar alta prin Serbia, Ungaria si Slovenia.
Nabucco, proiectul concurent South Stream, este o conducta de gaz natural de 3.300 de kilometri, cu o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi (bcm) pe an, care ar urma sa reduca dependenta Europei de gazul furnizat de Rusia.

Citeste si:  Grâul va folosi şi la... încălzirea piscinei

Ea va porni din Turcia catre Austria, via Bulgaria, România si Ungaria. Costurile estimate ale proiectului Nabucco se cifreaza la circa 8 miliarde de euro, cu data de finalizare 2014, in timp ce costul South Stream este apreciat la 19 pâna la 24 de miliarde de euro, cu data de finalizare 2015. South Stream a fost lansat in 2007, atunci când presedintele rus Dmitri Medvedev era presedinte al boardului de directori al Gazprom.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner