Ponta: Dacă sindicaliştii de la Dacia o mai ţin în mitinguri, o să mute producţia în Maroc

17

Premierul Victor Ponta a făcut joi, 16 aprilie, un apel către protestatarii de la Uzina Dacia din Mioveni, cerându-le să dea dovadă de ‘rațiune’ pentru a nu-și periclita locurile de muncă.

‘Eu știu că sunt pe profit, unu. Și mai știu că, dacă o mai țin în mitinguri, o să mute producția în Maroc. Deci, fac un apel la liderii de sindicat. Eu știu foarte bine care este nivelul de salarizare la Dacia, știu foarte bine câte proiecte am sprijinit cu ajutor de stat, știu că Dacia e foarte importantă pentru noi, pentru România și fac un apel la rațiunea din partea liderilor sindicali (…) Au fost foarte aproape, în decembrie dacă nu mă înșel, de o criză mare cu patronatul (…) Deci, întotdeauna să fie rezonabili pentru că altfel, nu uitați, Dacia are o variantă și eu nu vreau să îi văd, din cauza grevelor și sindicatelor, că se mută în altă parte. Haideți să fim toți raționali și o să fie bine’, a declarat Victor Ponta la Codlea, unde a participat la inaugurarea unei noi investiții a unei companii germane.

Angajații de la Uzina Dacia din Mioveni protestează joi, cerând construcția autostrăzii Sibiu-Pitești. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata