# Procurement SMART: PTIR aduce în prim-plan strategii moderne de achiziții pentru IMM-uri și startup-uri > Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a organizat cea de-a cincea ediție a seriei Business Connect, cu tema „Procurement SMART: De la Start-up la Succes” – un eveniment dedicat an... Publicat: 18 decembrie 2025, 11:17 · Actualizat: 12 martie 2026, 23:57 · Autor: Răzvan Munteanu · Categorie: [Companii](https://financiarul.ro/companii/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/companii/procurement-smart-ptir-aduce-in-prim-plan-strategii-moderne-de-achizitii-pentru-imm-uri-si-startup-uri/ · Publicație: Financiarul ![](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2025/12/procurement-smart-ptir-aduce-in-prim-plan-strategii-moderne-de-achizi-ii-pentru-imm-uri-i-startup-uri-1024x576.jpeg) Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a organizat cea de-a cincea ediție a seriei **Business Connect**, cu tema **„Procurement SMART: De la Start-up la Succes”** – un eveniment dedicat antreprenorilor, start-up-urilor și IMM-urilor care vor să-și construiască bazele unui business solid, profesionist și profitabil. Evenimentul a fost parte din inițiativa PTIR de a susține **dialogul social aplicat** și **dezvoltarea capacității IMM-urilor**, și s-a desfășurat în cadrul proiectului strategic european **„Consolidarea dialogului social în sectorul construcțiilor de mașini și construcțiilor metalice” (ID 304233)**, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027. *“Procurementul este adesea o zonă neglijată în faza de început a unui business, dar este, de fapt, una dintre cele mai mari surse de profit sau pierdere. PTIR și-a propus, prin această ediție, să aducă know-how real și aplicabil, mai ales pentru antreprenorii tineri care pot construi de la început pe o fundație profesionistă.” — Daniel Urîtu, președinte PTIR* ### Know-how aplicat și conexiuni valoroase Invitata specială a acestei ediții, **Alina Ioniță** – expertă în învățare organizațională și strategie de business – a facilitat un workshop practic în care participanții au descoperit: - Cum se calculează **Costul Total al Achizițiilor (TCO)** și de ce este esențial pentru profit; - Cum se aplică **Matricea Peter Kraljic** pentru strategii de relație cu furnizorii; - Ce înseamnă un **sistem de achiziții profesionist**, implementat pas cu pas chiar din faza de start-up, cu impact direct în eficiență operațională și controlul costurilor. Evenimentul a fost interactiv și orientat spre aplicabilitate imediată, reflectând misiunea PTIR de a oferi antreprenorilor tineri **nu doar inspirație, ci și instrumente concrete** pentru dezvoltare sustenabilă. ### PTIR – Un pilon al dialogului social pentru IMM-uri Seria Business Connect continuă să devină un reper pentru antreprenorii care vor să participe activ la dialogul social și să beneficieze de rețele, resurse și reprezentare. Într-un context în care doar 16% dintre IMM-urile din România sunt afiliate la o organizație patronală (față de peste 40% la nivel european), PTIR acționează strategic pentru a **crește gradul de asociere**, pentru a **reprezenta interesele IMM-urilor în fața autorităților** și pentru a **profesionaliza cultura antreprenorială din România**. **Despre PTIR **Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) este o organizație națională dedicată sprijinirii IMM-urilor și antreprenorilor tineri. În 2025, PTIR derulează proiecte strategice europene, organizează evenimente Business Connect și dezvoltă campanii de conștientizare menite să consolideze cultura dialogului social și reprezentarea activă a IMM-urilor în economie. **Contact presă: ** Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) +40 318 241 592 office@ptir.ro [www.ptir.ro](http://www.ptir.ro)