Ranbaxy a revenit pe profit în trimestrul 3 din 2009

Cel mai mare producator indian de medicamente, Ranbaxy Laboratories Ltd, prezent si in România, a inregistrat in trimestrul 3 un profit de 24 milioane de dolari datorita cresterii vânzarilor pe pietele emergente si a reducerii costurilor, care au compensat scaderea vânzarilor in Statele Unite, transmite AP.

În perioada iulie-septembrie 2009, Ranbaxy, controlat de grupul japonez Daiichi Sankyo, a obtinut un profit de 1,17 miliarde de rupii (24 milioane de dolari), fata de o pierdere de 3,53 miliarde de rupii inregistrata in perioada similara din 2008.
Vânzarile au scazut in trimestrul 3 cu 18% fata de perioada similara din 2008, la 17,2 miliarde de rupii (356 milioane de dolari).

Cresterea cererii pe pietele din Asia, Africa, Orientul Mijlociu, care reprezinta 62% din veniturile Ranbaxy Laboratories Ltd, au compensat scaderea de 30% a vânzarilor pe pietele din tarile industrializate.
În 2006 Ranbaxy Laboratories a cumparat producatorul de medicamente Terapia pentru 321 milioane dolari. Ulterior, in luna iunie 2008, grupul japonez Daiichi Sankyo Co Ltd a platit 4,6 miliarde dolari pentru a prelua pachetul majoritar de actiuni al producatorului indian de medicamente Ranbaxy Laboratories Ltd pentru a intra pe piata medicamentelor generice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata