Recapitalizare de un miliard de euro la Euro Disney

Compania Euro Disney, care exploatează parcul de distracții Disneyland Paris, a anunțat luni un proiect de recapitalizare în valoare de un miliard de euro susținut și garantat de firma mamă americană The Walt Disney Company, transmite AFP.

Euro Disney suferă de pe urma problemelor cu datoriile și a conjuncturii nefavorabile din ultimii ani care a condus la o scădere a numărului de vizitatori.

Recapitalizarea prevede un aport de numerar în valoare de 420 milioane de euro ‘realizat sau garantat de Disney prin intermediul majorării de capital la Euro Disney S.C.A’, potrivit unui comunicat de presă. În plus, planul prevede, de asemenea, ‘conversia, pentru o sumă de 600 de milioane de euro, a unei părți din datoriile Disney în cadrul majorării de capital la Euro Disney S.C.A’, se mai arată în comunicat. Grație acestor măsuri, compania își va îmbunătăți semnificativ lichiditatea, cu aproximativ 250 de milioane de euro, în timp ce datoria va reveni sub pragul de un miliard de euro.

‘Disneyland Paris este prima destinație turistică din Europa însă degradarea mediului economic și povara datoriilor grupului au avut un impact puternic asupra veniturilor și lichidității sale’, a declarat noul președinte al Euro Disney, Tom Wolber.

Euro Disney are aproximativ 15.000 de angajați și exploatează în apropiere de Paris două parcuri de distracții: Disneyland Paris, deschis în 1992, și Walt Disney Studio, inaugurat în luna martie 2002. Chiar dacă rămâne prima destinație turistică privată din Europa, Disneyland Paris a pierdut un milion de vizitatori anul trecut, numărul acestora coborând sub pragul de 15 milioane. Tendința a continuat în primul semestru din anul fiscal 2013-2014 (octombrie-martie), când numărul vizitatorilor a scăzut cu 400.000 ceea ce a provocat o creștere cu 16% a pierderilor Euro Disney până la 103,6 milioane de euro. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata