„Reţeta de succes” aplicată de Gabriel Surdu: primeşte dividende de câteva ori mai mari decât profitul firmei

–  Declaraţia de avere a consilierului local Mihai Gabriel Surdu conţine câteva date „interesante” la rubrica „venituri din alte surse”: el a reuşit performanţa de a încasa, de la o parte dintre firmele la care este asociat, dividende de câteva ori mai mari decât profitul societăţilor în cauză

–  Probabil că aceasta este şi explicaţia pentru relaţia privilegiată pe care o are cu instituţiile de credit, care îi acordă împrumuturi în nume personal la valori la care un muritor de rând nu ar avea acces niciodată

–  Gabriel Surdu susţine că a creditat „Ceramica” SA cu 480.000 euro, operaţiune financiară care nu figurează în Hotărârile AGA ale acestei societăţi listate la BVB!

–  Declaraţia de avere completată de consilierul local pe 12 iunie 2009 a fost înregistrată la Consiliul Local Iaşi pe 14 mai 2009!!!

 

La o privire aruncată în fugă pe declaraţia de avere depusă de consilierul local Mihai Gabriel Surdu în data de 3 martie 2009 (declaraţie completată la 31 ianuarie 2009 şi încă accesibilă pe site-ul Primăriei Iaşi) se desprinde ideea că o parte dintre firmele la care acesta era asociat aveau o situaţie financiară extrem de solidă, din moment ce consilierul local a încasat „dividente” (exprimarea îi aparţine!) în valoare totală de 3.626.200 RON.

Astfel, în declaraţia de avere menţionată, Gabriel Surdu a scris că a încasat dividende de 1.813.100 RON de la SC „Valgab Construct” SRL, de 1.087.860 RON de la SC „Valgab Trust” SRL şi de 725.240 RON de la SC „Valgab Company” SRL. La toate cele trei societăţi, Mihai Gabriel Surdu deţinea 50% din capitalul social, în cele trei firme el fiind asociat, în cote egale, cu Valeriu Ciapchin. Dividendele reprezintă partea din profitul unei firme care revine fiecărui acţionar în raport cu acţiunile pe care acesta le posedă. Aşadar, este de presupus că Mihai Gabriel Surdu ar fi putut încasa maxim jumătate din profitul firmelor respective.


Profitul firmelor este de câteva ori mai mic decât valoarea dividendelor încasate de Surdu

 

O verificare sumară a firmelor respective, însă, dezvăluie că profitul acestora, din ultimii patru ani anteriori datei la care a fost completată declaraţia de avere, nu acoperă decât în foarte mică măsură valoarea dividendelor pe care Surdu afirmă că le-a încasat, fără să mai luăm în calcul şi cota din profit care ar fi revenit celuilalt asociat.

Astfel, societatea „Valgab Construct” SRL a raportat următoarele valori nete de profit: în 2005 – 38.105 RON, în 2006 – 6.621 RON, în 2007 – 95.283 RON, iar în 2008 – 22.091 RON. Aşadar, un total al profitului, în cei patru ani, de 162.100 RON.

Cu toate acestea, la data de 31 ianuarie 2009, Gabriel Surdu scria că încasase dividende de 1.813.100 RON de la SC „Valgab Construct” SRL! Suma este de peste 11 ori mai mare decât valoarea cumulată a profitului societăţii din cei patru ani anteriori datei de completare a declaraţiei de avere. Iar celălalt asociat, Valeriu Ciapchin, ar fi avut dreptul şi el la jumătate din profitul firmei…

Societatea „Valgab Trust” SRL a înregistrat în 2005 un profit de 222.968 RON, în 2006 a avut un profit de 153.639 RON, în 2007 – 85.112 RON, iar în 2008 – 42.801 RON. Total: 504.520 RON. Ce dividende a încasat Surdu pentru cota de 50% din părţile sociale ale firmei? „Doar” 1.087.860 RON. Adică puţin mai mult decât dublul profitului cumulat în cei patru ani…

În fine, de la SC „Valgab Company” SRL, consilierul Gabriel Surdu a încasat dividende de 725.240 RON. „Zgârcenia” firmei respective este explicabilă, în condiţiile în care în 2008 aceasta a raportat pierderi de 415.414 RON, deşi în anii anteriori consemnase profit: 16.915 RON (anul 2007), 237.357 RON (anul 2006) şi 42.756 RON (anul 2005). Aşadar, cumulat, în anii 2005, 2006 şi 2007, firma „Valgab Company” SRL a realizat un profit total de 297.028 RON, din care asociatul Mihai Gabriel Surdu a încasat dividende de 725.240 RON…

Pe lângă aceste dividende, veniturile lui Gabriel Surdu s-au mai rotunjit cu 30.000 RON din exploatarea viei pe care acesta o are în Bârnova, dar şi cu 43.353 RON, sume încasate de soţie, Viorica Surdu, director la SC „Terramold” SRL şi Fundaţia „Terramold”.

 

Dator la bănci, dar împrumută „Ceramica” SA cu 480.000 euro

În aceeaşi declaraţie de avere, Mihai Gabriel Surdu mai menţionează că are două credite contractate în nume personal: unul de 85.000 de euro, contractat de la „Raiffeisen Bank” în 2006 şi scadent în 2012, iar al doilea, de 1.300.000 de euro, contractat de la „Credit Europe Bank” în 2007 şi scadent în 2010. Trecem peste „amănuntul” că veniturile din „dividente” declarate de consilierul local nu prea ar fi fost suficiente pentru achitarea creditelor respective, dar acordarea împrumuturilor ţine de politica fiecărei bănci…

În schimb, se pare că Mihai Gabriel Surdu este un om foarte econom şi are o puşculiţă încăpătoare, la care nu ezită să umble atunci când îi este solicitat sprijinul. Într-o altă declaraţie de avere, completată la data de 12 iunie 2009 şi înregistrată la Consiliul Local Municipal Iaşi la… 15 mai 2009 (sigur e o eroare umană la mijloc), Mihai Gabriel Surdu susţine că, la momentul respectiv, avea acordate împrumuturi în nume personal în valoare totală de 3.591.373,91 RON şi 480.000 de euro. Cea mai mare parte a beneficiarilor acestor împrumuturi sunt firme din acţionariatul cărora face parte şi Gabriel Surdu sau instituţii în care acesta este implicat direct, prin intermediul rudelor, sau prin relaţii de afaceri.

Confruntând declaraţia de avere din ianuarie cu cea din iunie, rezultă că, în cele şase luni, pe lista datornicilor lui Gabriel Surdu s-au mai adăugat Rebenciuc Valerian, care a beneficiat de un împrumut de 647.200 RON (singurul om de afaceri cu acest nume figurează în acţionariatul societăţii „Valserg” SRL Pojorâta, judeţul Suceava), dar şi… „Ceramica” SA.

Producătorul de cărămizi ar fi beneficiat, în prima jumătate a anului 2009, de un împrumut de 480.000 de euro de la Gabriel Surdu. Societatea „Ceramica” SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi, dacă ar fi contractat un astfel de credit, ar fi trebuit ca acesta să fie aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor şi raportat la BVB. O astfel de raportare nu a putut fi găsită în informaţiile trimise de către „Ceramica” SA la BVB, iar conducerea societăţii ieşene nu a oferit un răspuns la solicitările noastre de informaţii pe această temă.

Pentru a nu fi acuzaţi de rea-voinţă în ce priveşte veniturile lui Gabriel Surdu, trebuie să precizăm ca în declaraţia de avere completată de acesta în data de 4 iulie 2008, se menţionează câteva tranzacţii imobiliare importante.

Astfel, în 2007, Gabriel Surdu a vândut către societatea „Forest Hills” SRL un atelier-şcoală, pentru suma de 9 milioane RON, firma „Top Medica” SRL a cumpărat de la acesta un spaţiu comercial în valoare de 400.000 euro, societatea „Avatti Industries” a achiziţionat un imobil în valoare de 496.000 de euro, iar PF Brânzan a cumpărat un spaţiu comercial de 55.000 de euro.

Aşadar, persoana particulară Mihai Gabriel Surdu ar fi avut suficiente resurse pentru a acorda împrumuturi substanţiale în nume personal, fără a mai lua în calcul şi beneficiile rezultate din conturile şi depozitele bancare pe care le avea, conform declaraţiei de avere din iunie 2009: Alpha Bank – 300.000 RON, Credit Europe Bank – 40.000 euro, Bancpost – 100.000 RON şi BRD – 50.000 RON. Aşadar, Iaşul se poate mândri cu un consilier local cu un ascuţit simţ al afacerilor, dar şi foarte grijuliu în ceea ce priveşte asigurarea unei situaţii financiare decente cu riscuri minime.

 

Cine a greşit? Nu contează, nu va plati nimeni…

Şi, totuşi, cum rămâne cu încasarea unor „dividente” de câteva ori mai mari decât profitul firmelor la care este asociat?! La această întrebare, ar exista două posibile răspunsuri:

1. Surdu a completat eronat declaraţiile de avere. Unii numesc asta „fals în declaraţii”, dar – cum ANI a murit (sau e pe cale) – nu se va sesiza nimeni!

2. Surdu chiar a încasat dividende mai mari decât profitul firmelor – care ulterior au fuzionat sub „Valgab Trust” -, iar mai apoi Surdu şi-a cesionat participaţia către Ciapchin. Unii ar putea considera o astfel de „inginerie financiară” ca fiind ilegală. Numai că, între timp, firmele au dispărut, în timp ce noua SC „Valgab Trust” a fost mutată în judeţul Prahova şi învârtită între mai mulţi basarabeni, ceea ce exclude o eventuală verificare din partea Finanţelor. Pentru că trăim în România şi, înainte de toate, este vorba de Surdu (şi de Ciapchin)…

Iar în ceea ce priveşte împrumutul către „Ceramica”, problema nu este a lui Surdu că a creditat o societate, ci ar trebui să îi preocupe pe acţionarii firmei. Aceştia s-ar putea trezi că, de fapt, a fost o înţelegere (neaprobată de ei) care – din cauza crizei financiare sau… din alte motive – ar putea conduce la executarea unui activ valoros.

Citește și
1 Comentariu
  1. roman spune

    ESTE PERFECT EXACT

    DIFERENTA ESTE DATA DE VOLUMUL SPAGILOR PRIMITE

    SIMPLU

    THIS IS ROMANIA ! THE LAND OF CHOICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata