Romsilva are un nou Consiliu de Administraţie de la începutul anului 2014

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva are un nou Consiliu de Administraţie (CA), începând cu luna ianuarie 2014, format din şapte membri, acesta fiind desemnat prin OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, a declarat, marţi, directorul general al RNP – Romsilva, Adam Crăciunescu, într-o conferinţă de presă.

„Preşedintele noului CA al Romsilva, ales în prima şedinţă a Consiliului, este Adrian Pavel, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice. Din Consiliu mai fac parte Angela Maria Iancu, reprezentant al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, patru membri specialişti în silvicultură şi un economist. Pot spune că pentru ocuparea locurilor de specialişti în silvicultură a fost foarte mare concurenţă”, a spus Crăciunescu.

Acesta a precizat că, în această perioadă, CA pregăteşte planul de management pentru a fi aprobat de Autoritate, în vederea pregătirii programului RNP-Romsilva pentru următorii patru ani. Din Consiliu de Administraţie face parte şi Adam Crăciunescu, ca membru specialist, care are contract de mandat până la desemnarea directorului general de către noul CA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. sandra spune

    Sa speram ca or sa faca o treaba buna….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata