Ryanair suspectată de practici ilegale

După ce compania easyJet a fost nevoită să plătească daune în valoare de 1,4 milioane de euro, iată că a venit rândul operatorului low-cost irlandez Ryanair să intre în colimator pentru practicile sale ilegale, relatează cotidianul francez Le Figaro.

Procurorul din Aix-en-Provence urmează să deschidă o anchetă judiciară preliminară în privinţa companiei pentru ‘muncă disimulată’, ‘împrumut ilicit de mână de lucru’, ‘angajare ilicită de personal navigant’ şi ‘obstrucţionarea funcţionării comitetului de întreprindere’. Potrivit primelor elemente ale anchetei, prejudiciile pe care compania le-ar fi adus mai multor organisme sociale ar putea ajunge la 4,5 milioane de euro.

Însoţiţi de inspectori ai muncii, jandarmii specializaţi de la Oficiul de combatere a muncii ilegale (OCLTI) s-au interesat de mai multe luni în privinţa activităţilor Ryanair în Franţa, suspectând că această companie practică un ‘sistem de dumping social’ destinat limitării taxelor care i se impun. Astfel, aproximativ 120 de salariaţi, dintre care o treime piloţi, erau angajaţi şi sub contracte irlandeze, deşi activităţile lor regulate se desfăşurau în Hexagon.

La 16 martie, anchetatorii de la OCLTI au percheziţionat birourile Ryanair de pe aeroportul din Marsilia, de unde au fost confiscate numeroase documente. Mai mulţi angajaţi ai societăţii au fost chestionaţi. A fost numit un judecător de instrucţie şi trebuie formată o comisie rogatorie internaţională pentru a permite audierea principalilor responsabili ai companiei în teritoriul irlandez.

Citeste si:  Fabrica Bosch de la Cluj va fi pusă în funcţiune începând din 9 mai

Contactat de Le Figaro, departamentul de comunicare al companiei de la Dublin a indicat că ‘nu a fost informat de această procedură’, şi prin urmare nu doreşte să acţioneze. Evident dornică să sprijine acţiunea ministerului public, Uniunea personalului navigant din aviaţia civilă (UNAC) şi Sindicatul naţional al piloţilor de linie (SNPL) au făcut plângere împotriva companiei la sfârşitul lunii ianuarie.

‘Ryanair nu se achită de obligaţiile sale în materie de legislaţie deoarece ea nu şi-a declarat personalul navigant nici la fondul de pensii, nici în faţa diferitelor organisme de protecţie socială’, susţine Unac. La rândul său, SNPL susţine că patronul companiei irlandeze, Michael O’Leary, ‘îşi dovedeşte încă o dată ‘respectuľ pe care îl are pentru dialogul social, pentru instituţiile reprezentative, pentru sindicate şi, mai general, pentru Franţa’.

Citeste si:  Prima conferinţă mondială în domeniul meteorologiei face previziuni sumbre pe termen lung

Le Figaro aminteşte totodată că aceste nemulţumiri vin pe fondul unei dispute comerciale dure între Ryanair şi Air France, în condiţiile în care în luna martie, operatorul aerian francez a depus o plângere la Comisia Europeană pentru a contesta diversele ajutoare regionale încasate de compania low-cost irlandeză.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner