Slatina a devenit un cuvânt aproape sinonim cu industrializarea puternică și trecerea timpului nu a știrbit cu nimic din acest renume al orașului, pentru că astăzi platforma industrială este în continuă consolidare și majoritatea agenților economici existenți prognozează noi extinderi și alte investiții.
„Slatina este preponderent un oraș industrial, cu 15.000 de salariați în acest sector economic. Industria metalurgică, de cauciuc și produse nemetalice predomină. Sunt câteva întreprinderi mari care au făcut investiții în extindere și tehnologie. 82% din cifra de afaceri generată local este din sectorul industrial. Observăm o tendință de consolidare a industriei în Slatina”, spune directorul companiei care elaborează strategia de dezvoltare a municipiului Slatina pentru perioada 2014 — 2020, Dragoș Pîslaru.
Cu toate că în prezent Slatina este renumită pentru platforma sa industrială, aceasta nu a existat până în 1965, an în care a fost pusă în funcțiune Uzina de aluminiu, actuala Alro, în jurul căreia s-a polarizat în ultimii aproape 50 de ani economia locală.
În 1960, autoritățile vremii au decis să ridice la Slatina, într-un orășel din mijlocul câmpiei, cu o viață economică având un caracter preponderent agrar, o fabrică de producere a aluminiului primar, prima din țară și cea mai mare din Europa Centrală și Est (cu excepția Rusiei). De atunci pulsul vieții economice a fost dat permanent de creșterile sau dificultățile unității de producere a aluminiului.
„Înainte de începerea construcției fabricii de producere a aluminiului, caracterul vieții economice din Slatina era unul preponderent agrar și existau mici stabilimente industriale, precum două mori, dintre care una — Aluta — funcționează și astăzi, ateliere de pielărie și tăbăcărie, o fabrică de pielărie, un depou CFR cu ateliere de reparații”, a declarat directorul Muzeului Județean Olt, Laurențiu Guțică-Florescu.
Sociologul Gheorghe Geantă menționează și alte aspecte mai puțin cunoscute despre evoluția municipiului Slatina și despre ce a însemnat construirea fabricii de aluminiu pentru oraș.
„Atunci când a început construcția Uzinei de aluminiu, pe podul rutier de peste râul Olt, din cauza ecartamentului îngust, circulația autovehiculelor se desfășura numai pe un fir, cu semafor, întreprinderea de transport local avea un singur autobuz în dotare, care circula pe traseul Centrul vechi — Gară și retur, era un singur taxi, un autoturism de tip ‘Moskvici’, cele mai impresionante construcții erau podul rutier peste râul Olt, clădirea Băncii Naționale, sediul primăriei, sediul Consiliului Județean (azi sediul Muzeului județean), iar râul Olt era nesistematizat și nu de puține ori cartierele din orașul de jos erau inundate”, a afirmat sociologul.
Acesta a prezentat implicațiile pe care le-a avut pentru Slatina apariția uzinei de producere a aluminiului, apoi a fabricilor din industria conexă, în paralel cu dezvoltarea serviciilor, comerțului, construcțiilor, infrastructurii. După punerea în funcțiune a fabricii de producere a aluminiului, această unitate industrială a devenit emblematică pentru municipiu, care era descris frecvent drept „orașul aurului alb”.
„Odată cu deschiderea șantierului pentru construcția fabricii de aluminiu, Slatina a început să atragă forță de muncă din localitățile apropiate, dar și din țară, deoarece era nevoie de personal calificat, de care orașul, și chiar zona, ducea lipsă, fiind o zonă agrară. Venind să lucreze aici oameni din alte zone ale țării a început să se dezvolte sectorul de construcții, pentru că era nevoie de spații de cazare. Că Slatina atrăgea persoane din alte localități o dovedește faptul că numai la fabrica de producere a aluminiului lucrau aproximativ 2.000 de vâlceni. S-a dezvoltat astfel și rețeaua de transporturi, fiecare traseu de navetă lucrând cu autobuze pe patru schimburi.
Au apărut apoi alte fabrici, conexe, precum cea de producere a electrozilor necesari în procesul de fabricație a aluminiului, actuala Electrocarbon, în 1970 — fabrica de prelucrare a aluminiului, acum divizia de aluminiu prelucrat a Alro. A apărut și o fabrică de confecții textile pentru ca soțiile angajaților din fabrici să aibă un loc de muncă, acolo lucrau aproximativ 3.000 de persoane”, a explicat Geantă.