Vânzările Volkswagen au stagnat în august, în urma scăderii cererii în Rusia, SUA şi Brazilia

Cel mai mare producător auto european, Volkswagen AG (VW), a anunțat o creștere a vânzărilor de numai 0,1% în august, pe fondul scăderii cererii în Rusia, SUA și Brazilia, transmit Wall Street Journal și Reuters.

Livrările de automobile și SUV-uri ale brandului VW au urcat luna trecută la 471.000 unități, față de 470.500 unități în perioada similară din 2013.

În Rusia, vânzările auto au scăzut în august cu peste 25%, pe fondul deprecierii rublei în urma escaladării tensiunilor din Ucraina. Ca urmare, Volkswagen va opri timp de zece zile producția fabricii de la Kaluga, în septembrie, pentru a răspunde reducerii cererii. În perioada ianuarie-august 2014, livrările VW în Rusia au scăzut cu 18%, la 850.000 vehicule.

În primele opt luni din acest an, livrările au urcat cu 3,4%, la 4,3 milioane de vehicule, comparativ cu 3,9 milioane în perioada ianuarie-august 2013.

„Încă simțim efectele situației extrem de dificile de pe piețele internaționale. Totuși, continuăm să beneficiem de majorarea cererii în China și în Europa Occidentală”, a afirmat Christian Klingler, director de vânzări al VW.

În China, vânzările de automobile și SUV-uri ale brandului VW au urcat cu 17,8%, la 1,8 milioane în perioada ianuarie-august 2014, în timp ce livrările din Europa au crescut cu 2,9%, la 1,1 milioane.

Pe plan global, în primul semestru din 2014 Toyota a rămas lider al vânzărilor, urmată de Volkswagen, care a reușit să urce pe locul doi, depășind General Motors (GM), afectat de rechemările masive la service.

În perioada ianuarie-iunie 2014, vânzările producătorului auto nipon, care includ și diviziile Hino Motors și Daihatsu Motor, au urcat la 5,097 milioane de vehicule, în creștere cu aproape 4% față de primul semestru din 2014, pe fondul majorării livrărilor în Asia, SUA și Europa.

Grupul auto german Volkswagen a vândut în primul semestru din acest an 4,97 milioane de vehicule, depășind producătorul auto american General Motors, care a livrat 4,92 milioane de unități.

Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca, până în 2018, să devanseze General Motors și Toyota Motor pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata