Videanu: Sunt adeptul menţinerii monopolului statului în transportul energiei şi gazelor

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a declarat joi (19 august 2010) că este adeptul menţinerii monopolului statului în ceea ce priveşte transportul de gaze naturale şi energie electrică.

„Sunt adeptul menţinerii monopolului statului în ceea ce priveşte transportul de gaze naturale şi energie electrică pentru a permite cu transparenţă şi aplicând un tratament nediscriminatoriu celorlalţi jucători din piaţă”, a declarat, Adriean Videanu, la o conferinţă privind finanţarea investiţiilor energetice. Ministrul Economiei a precizat că ranforsarea sistemelor de control şi interconectărilor va fi o prioritate pe agenda Comisiei Europene (CE).

„În ceea ce priveşte realizarea interconexiunilor la nivelul Comisie Europene, ranforsarea sistemelor de control şi interconectările vor fi o prioritate a comisarului european. Lipsa interconexiunilor duce la izolare. România va realiza interconectarea cu Bulgaria, cu R. Moldova precum şi cablul submarin care realizează interconectarea cu Istanbul.

Discuţiile sunt avansate în privinţa cablului submarin şi anul acesta ar putea fi concretizate. În tot ceea ce înseamnă strategie energetică ranforsarea sistemului naţional de transport reprezintă o prioritate”, a spus Videanu. De asemenea, ministrul Economiei a adăugat că producţia de energiei electrică reprezintă un potenţial important şi totodată interes pentru sectorul privat.
„Sistemul energetic românesc ar putea să reprezinte un pilon important de relansare economică în România. Există în acest moment potenţial şi interes din partea sectorului privat în ceea ce înseamnă producţia de energie”, a declarat Adriean Videanu.

Oficialul MECMA a catalogat investiţiile de mediu ca fiind „o piatră de moară la gâtul sistemului energetic”. „Investiţiile de mediu reprezintă o piatră de moară la gâtul sistemului energetic absolut necesară. Sunt investiţii foarte importante şi sistemul trebuie să găsească resursele pentru rezolvarea acestei probleme. Pe lângă aceste investiţii sistemul are nevoie de investiţii noi care să asigure siguranţa întregului sistem”, a adăugat oficialul MECMA.

Acesta a precizat că piaţa de capital reprezintă, de asemenea, un potenţial pentru investiţiile în energie. „Pe lângă sistemul bancar piaţa de capital este o sursă alternativă de finanţare. După înfiinţarea celor două companii din sistemul energetic urmează privatizare managementului şi listarea lor pe piaţa de capital”, a spus Videanu. Totodată, ministrul Economiei a precizat că energia nucleară reprezintă cea mai eficientă şi sigură modalitate de producere a energiei.

„Energia nucleară este cea mai sigură, eficientă şi cea mai verde modalitate de producere a energiei. De asemenea, potenţialul hidro nevalorificat trebuie dezvoltat”, a menţionat Videanu. Ministrul Economiei a subliniat faptul că strategia energetică trebuie privită în context regional.
„România trebuie să gândească în parteneriat cu vecinii în context regional. România are un rol din ce în ce mai important în asigurarea culoarelor energetice pe culoarul sudic”, a mai spus Videanu.

Conferinţa ‘Finanţarea investiţiilor energetice’, organizată de Focus Energetic, se desfăşoară, joi, la Bucureşti, tema principală a dezbaterilor fiind atragerea fondurilor necesare investiţiilor în proiectele de dezvoltare, modernizare din sectorul energetic. Evenimentul va aborda, de asemenea, finanţarea proiectelor de mediu şi de creştere a eficienţei în domeniul energiei şi al resurselor energetice.

La eveniment vor participa Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României, preşedintele EximBank, Ionuţ Costea, directorul general al Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, directorul general al Hidroelectrica, Mihai David.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata