Agricloud a lansat hackhathon-ul AgriTech pentru identificarea de noi soluții care să dezvolte agricultura de precizie din România

Agricloud invită antreprenorii sau dezvoltatorii de produse din zona agriculturii de precizie să se înscrie în AgriTech Hackathon. Concursul își propune să promoveze dezvoltarea agriculturii din România cu ajutorul tehnologiilor digitale și să încurajeze realizarea de noi soluții care să răspundă provocărilor din acest domeniu. Înscrierile se pot face pe site-ul https://www.agrihack.ro/ până pe 27 martie.

Previziunile Organizației Națiunilor Unite din anul 2017 ne arată că va trebui să producem cu 63% mai multă hrană decât în prezent pentru a satisface nevoile de alimentație ale oamenilor în 2050. Având în vedere că suprafața agricolă nu se mai poate mări considerabil, opțiunea este să optimizăm și să eficientizăm producția pe terenurile disponibile.

Noile tehnologii digitale sunt cele care pot ajuta în acest sens. Agricultura de precizie, agricultura verticală, roboții agricoli, inteligența artificială, încrederea în platformele de vânzare/distribuție asigurată prin tehnologia Blockchain, datele agricole (Big Data) stocate, securizate și procesate în cloud, sunt doar câteva dintre aceste soluții. AgriTech Hackathon îi invită pe toți cei care au idei în acest domeniu, să se înscrie pentru a trece la nivelul următor.

Cei înscriși în AgriTech Hackathon vor beneficia de validarea ideii, mentorat din partea partenerilor proiectului, acces la tehnologie, introducere către clienți finali din piața românească, dar și din zona internațională, un model de business adaptat fiecărei soluții. Finaliștii hackathon-ului vor avea parte de un mini-MBA în agricultură și alte premii valoroase.

AgriTech Hackathon, lansat pe 18 martie, are o perioadă de înscriere până pe 31 martie. În perioada 7-14 aprilie vor avea loc interviurile cu echipele pre-selectate, iar în perioada aprilie-iunie se va desfășura incubatorul de idei. Hackathonul se va încheia în iunie cu un Demo Day.

Evenimentul este realizat de AgriCloud, Asociația E-Civis, Bucharest Robots și Annotly în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Smart Agri Hubs South East Europe Regional Cluster. Orange Business Services și Microsoft România sunt parteneri strategici ai acestui Hackathon, alături de parteneri precum Facultatea de Matematică și Informatică – Universitatea București, ANAMOB, Ameropa Grains, Asociația “Măgurele Science Park”, Transilvania Digital Innovation Hub și Start-up.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata