Fondul de investiții Black Sea Fund I achiziționează 70% din D-Toys, cel mai mare producător independent de jocuri pentru copii din România

Noul management vizează extinderea în țări precum Germania, Austria, Elveția

Black Sea Fund I, fond de investiții dedicat accelerării întreprinderilor mici și mijlocii din România și cu un capital de peste 43 de milioane de euro, anunță achiziția unei participații de 70% în cadrul D-Toys, cel mai important producător local de puzzle-uri și jocuri pentru copii. Valoarea tranzacției este confidențială.

Preluarea pachetului majoritar implică extinderea echipei de management care va asigura
succesiunea companiei.

D-Toys este o companie fondată de către Tibor Fustos în 2001, iar anul trecut a avut venituri de patru milioane de euro, fiind cel mai mare producător independent de puzzle-uri și jocuri
educaționale din România.

Compania produce jocuri educaționale, jocuri de societate și puzzle-uri dedicate copiilor între 3 și 14 ani, printre cele mai renumite fiind Jocul Autostrăzilor, Animale din România, Alias,
Capitalism Original, Șapte dintr-o lovitură, Bătălie Navală, Dacii și Romanii.

D-Toys deține o fabrică modernă cu 90 de angajați în Sfântu Gheorghe, dar compania este prezentă și pe segmentul de distribuție atât în România, cât și în Germania sau Franța.

Noul management vizează ca în următorii ani să se concentreze pe creșterea vânzărilor online, dezvoltarea în piețe precum Germania, Austria, Elveția și mărirea capacității de producție și creație pentru a răspunde cerințelor publicului din țările vizate.

Tibor Fustos, fondatorul D-Toys: “Suntem foarte mândri de eforturile întregii echipe de a crește de-a lungul anilor și de a deveni cel mai important producător local de puzzle-uri și jocuri pentru copii. Această tranzacție cu Black Sea Fund ne va permite să creștem accelerat compania și gama de produse, să îmbunătățim procesul de inovație și să creștem masiv notorietatea produselor noastre în România, dar și în țări precum Germania, Austria, Elveția. Venirea lui Alex Bute și a noii echipe de management, experiența internațională aprofundată și entuziasmul lor de a se alătura afacerii noastre îi fac un partener ideal pentru a construi pe fundamentul
existent”.

 

Alex Bute, viitorul CEO: “Este o onoare să îi urmez lui Tibor, care a avut o traiectorie impresionantă, construind de la zero atât D-Toys cât și echipa. Sunt mândru și încântat să fiu următorul director general al D-Toys. Acesta este un moment interesant pe piață. Clienții noștri se îndepărtează tot mai mult de importurile ieftine din China și caută divertisment, calitate și
inovație, iar noi suntem poziționați ideal pentru a-i servi în Europa și nu numai, fiind unul dintre puținii producători integrați din UE. De asemenea, sunt încântat să construiesc o cultură și mai puternică pentru a ne servi clienții prin extinderea forței de muncă actuale cu peste 40% în următorii ani.”

Arin Ion, partener Black Sea Fund I Cooperative UA, a adăugat: „Tibor a avut un parcurs
extraordinar ca fondator în construirea D-Toys, contribuind împreună cu echipa sa la succesul de peste 20 ani al companiei. În acest timp, D-Toys a crescut și a devenit cel mai mare producător local de puzzle-uri și jocuri, compania și-a triplat veniturile, și-a extins prezența la nivel național și regional și a mărit semnificativ portofoliul de produse. Suntem încântați că Alex Bute s-a alăturat pentru a conduce o nouă echipă de management și o afacere grozavă atât la nivel național cât și internațional”

Cornel Fumea, partener Black Sea Fund I Cooperative UA: “Am fost foarte impresionați de modul în care Tibor și echipa lui au reușit să dezvolte compania și suntem siguri că acest parteneriat poate reprezenta începutul unei povești fantastice de creștere. D-Toys este o companie cu o evoluție remarcabilă, care activează într-un mediu de afaceri favorabil, iar produsele sale de bază sunt foarte bine poziționate pe piața locală. De asemenea, D-Toys este platforma potrivită pentru potențialele ținte de achiziții pe care le vom monitoriza în mod activ în perioada următoare. Suntem nerăbdători să contribuim la dezvoltarea viitoare a companiei și să lucrăm îndeaproape cu Tibor și echipa lui”.

Black Sea Fund I a fost asistat în această tranzacție de către bpv Grigorescu Ștefănică, în timp ce D-Toys de către Saxum Corporate Finance și Schoenherr & Asociații.

 

Despre Black Sea Fund I

Black Sea Fund I este un fond de capital privat lansat recent, care are ca scop implementarea de investiții în acțiuni de cel puțin 4 milioane euro către întreprinderile mici și mijlocii românești. Black Sea Fund I are la dispoziție un capital de cel puțin 43 de milioane de euro la închiderea inițială, cu principal investitor Fondul European de Investiții, cu resurse din Programul Operațional Regional co-finanțat prin Fondul
European de Dezvoltare Regională.

Black Sea Fund I a fost fondat și este gestionat de o echipa românească, care include patru parteneri executivi: Matei Păun, Arin Ion, Cornel Fumea și Adrian Vasile. Fiecare dintre parteneri are peste 15 ani de experiență în domenii precum investiții în capital privat și administrarea activelor, activități în domeniul investițiilor / achizițiilor precum și management financiar.

Despre Fondul European de Investiții

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții și este un furnizor cheie de capital de risc și de capital privat pentru IMM-uri din toată Europa, prin investiții în fonduri de capital de risc și fonduri de capital privat, garanții și microfinanțare. În România, FEI pune în aplicare
instrumente financiare finanțate prin Fonduri Structurale și de Investiții Europene (ESIF) precum
JEREMIE 2007-2013, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Competitivitate și
Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Despre Programul Operațional Regional

Programul Operațional Regional (POR) își propune să promoveze o creștere inteligentă, durabilă și incluzivă în toate regiunile României pentru a le transforma în locuri de viață și de muncă mai atractive. Programul abordează provocări majore de dezvoltare pentru România, cum ar fi competitivitatea regională, dezvoltarea urbană durabilă, economia cu emisii reduse de carbon și infrastructura economică și socială la nivel regional și local. POR beneficiază de 6,8 miliarde de euro în co-finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata