Fonduri europene pentru DJ 191C din Sălaj

Un nou contract de finanţare cu fonduri europene pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională a fost semnat astăzi de doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene (MDRAPFE).

Proiectul va fi implementat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, şi vizează reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca (jud. Sălaj), în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trafic, a creşterii siguranţei rutiere, a dezvoltării economice a zonei de nord-vest a judeţului Sălaj şi a îmbunătăţirii condiţiilor de trai pentru cei peste 88.000 de locuitori din comunele traversate de DJ 191C pe cele două tronsoane de drum propuse spre reabilitare.

Astfel, vor fi reconstruiţi/modernizaţi 36,816 km de drumuri judeţene conectate la reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T), se vor reabilita podurile şi podeţele, se vor realiza elementele de stabilizare a terenului şi a celor de colectare/dirijare a apelor şi vor fi aplicate elementele de semnalizare orizontală/verticală corespunzătoare, pe DJ 191 C, tronsonul cuprins între intersecţia cu DJ 191 D din localitatea Nuşfalău (km 0+000) până la intersectia cu centura municipiului Zalău (km 28+115,55) şi tronsonul de la ieşirea din municipiul Zalău (km 41+324,66) până la intersecţia cu DJ 108A (km 50+025) din localitatea Creaca.

Valoarea totală a investiţiei este de 120.812.270,74 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 118.003.231,20 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

Până în prezent, au fost semnate contracte de finanţare de aproape un miliard de lei pentru drumuri judeţene care urmează să fie reabilitate/modernizate prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

* * *

În Programul de Guvernare sunt prevăzute, prin intermediul Programului Operațional Regional, 8.25 de miliarde de euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:

  • 3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii;
  • peste 100.000 gospodării reabilitate termic;
  • peste 45 monumente istorice reabilitate;
  • 3 spitale regionale nou construite;
  • 122.000 de elevi, studenţi care vor beneficia de infrastructura educaţională modernizată;
  • peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;
  • 2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni;
  • 280 de ambulatorii şi 35 de unităţi de primiri urgenţe reabilitate/modernizate/extinse;
  • peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construcția/reabilitarea/ modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata