În 2021, 15% dintre companii vor crește salariile mai mult decât inflația

Aproape 60% din companiile din România consideră că, în cursul anului 2021, se vor redresa la nivelul la care se aflau înaintea pandemiei, în vreme ce 46% spun că nu sunt afectate de criză și funcționează normal, conform raportului Randstad România HR Trends 2021. Acesta a fost realizat de compania de recrutare Randstad România, pe baza unui sondaj desfășurat în perioada februarie-martie 2021, la care au răspuns factori de decizie și directori de resurse umane din diverse industrii din țara noastră.

Dacă, în 2019, 70% din companiile din România declarau că se așteaptă la o creștere a vânzărilor, în 2021 doar 25% spun acest lucru, iar procentul celor care se așteaptă ca volumul vânzărilor să scadă în acest an este de aproape trei ori mai mare decât cel din 2019. Peste 40% consideră incertitudinea economică din țară o amenințare majoră pentru afacerea lor. Pierderea cifrei de afaceri și a volumului vânzărilor, recrutarea de personal și posibilele modificări ale reglementărilor în cadrul industriei reprezintă factori de îngrijorare pentru mai mult de un sfert dintre respondenți. Numai 4% afirmă că, în aceste vremuri dificile, se tem de riscul de faliment, iar 2% sunt îngrijorați de faptul că nu pot onora plățile la timp.

Ca măsură de redresare a afacerii, 43% din companii au pus în aplicare un plan de restructurare temporară, deja încheiat, tot personalul fiind la acest moment angajat. Pentru a limita răspândirea virusului, mai mult de jumătate dintre organizațiile participante au suspendat toate călătoriile neesențiale legate de muncă.

Comparativ cu anul 2019, respondenții sunt mai optimiști în ceea ce privește capacitatea companiei lor de a atrage talente. Mai mult de o treime notează cu 8 din 10 această capacitate și chiar 5% o evaluează la 10, punctajul maxim. Principalele trei elemente cheie pentru atragerea talentelor de top rămân aceleași față de 2019, cu o dinamică interesantă. Pachetul salarial competitiv rămâne element decisiv, cu o scădere însă în pondere, de la 77% la 67%. Securitatea ridicată a locului de muncă a crescut de la 47%, la 59%, iar existența unui plan de carieră, de la 34%, la 45%.

Interviurile online sunt cea mai comună practică de recrutare în 2021. În ce privește sursele de recrutare a talentelor, recomandările rămân preferate, iar surpriza vine din partea rețelelor sociale, care au scăzut cu mai mult de jumătate ca instrument utilizat în recrutare – de la 45% în 2019, la 21% în 2021. Lipsa de experiență a candidaților în industria în care activează, lipsa calificării necesare și a competențelor soft sunt cele mai frecvente bariere din timpul procesului de recrutare.

Se pare că pandemia nu a avut o mare influență asupra salariilor pe care companiile intenționează să le ofere în 2021, 15% dintre respondenți declarând că le vor crește cu un procent mai mare decât inflația. 60% dintre respondenți raportează că salariile oferite de companiile lor nu s-au schimbat în timpul pandemiei de coronavirus, în timp ce o treime arată că acestea au crescut. Un procent mic, de 4% dintre participanți, a raportat reduceri salariale începând cu luna martie 2020, iar pentru acest an doar 1% se așteaptă la acest lucru.

Din punctul de vedere al beneficiilor, comparativ cu anul 2019, numărul companiilor care oferă asigurări medicale și program de lucru flexibil a crescut, cel mai probabil sub influența efectelor pandemiei.

Tendințe și provocări

84% dintre respondenți se așteaptă să continue măsurile pentru a susține munca la domiciliu, odată ce criza se va încheia. Majoritatea companiilor intervievate consideră că lucrul de acasă este și va rămâne o soluție viabilă chiar și post-pandemie, iar 71% dintre acestea intenționează să implementeze modele hibride, de lucru la distanță și la birou.

Ca provocări, un număr tot mai mare de companii consideră că le va fi mai dificil decât în trecut să obțină creșterea performanței și a productivității și să creeze un mediu de lucru flexibil. Menținerea celor mai buni performeri, atragerea talentelor pentru următoarea etapă de creștere și dezvoltarea liderilor talentați sunt o provocare pentru o proporție mai mare de respondenți decât în 2019.

Deși cele mai multe companii nu pot vorbi despre creșterea economică în viitorul apropiat, aproape jumătate dintre acestea vor începe să angajeze din nou în următoarele 6 luni, iar aproximativ o treime intenționează să mențină numărul de angajați la același nivel până când economia și afacerile vor crește. 13% vor aplica măsuri pentru a reduce pierderile, menținând în același timp numărul de angajați, și doar 4% dintre companiile participante la studiul Randstad România HR Trends 2021 intenționează să facă reduceri de personal. Puțin peste 5% au în vedere, în următoarea jumătate de an, soluții de outsourcing / subcontractare.

Principalele  motive  pentru  care se vor face angajări în acest an sunt rata de migrare a personalului (55%) și extinderea companiei (44%). IT/tehnologie, vânzări și producție reprezintă primele trei departamente unde se vor face angajări în 2021.

Raportul Randstad România 2021 HR Trends prezintă datele colectate de la un număr de 201 de companii din România, care activează în diverse industrii, din care 65% sunt multinaționale, 25% sunt naționale, iar 11% locale. Organizațiile care angajează peste 500 de persoane reprezintă 32% din eșantion. Mai mult de jumătate dintre respondenți lucrează în departamentul de resurse umane și majoritatea au un rol decizional sau consultativ.

Despre Randstad

Liderul mondial în domeniul serviciilor de resurse umane, Grupul Randstad este specializat în soluții în domeniul serviciilor flexibile de muncă și resurse umane. În 2020, am ajutat peste două milioane de candidați să își găsească locul de muncă potrivit cu valorile lor, pentru cei 202,800 de clienți ai noștri. Mai mult, am instruit peste 313,600 de specialiști si peste 568,800 de candidați care lucrează în fiecare zi. Compania Randstad este activă în 38 de piețe din întreaga lume și deține unul din primele trei locuri în aproape jumătate dintre acestea. În 2020, a avut, în medie, 34,680 de angajați corporativi și a generat venituri de 20.718 miliarde de euro. Fondată în 1960, compania are sediul central în Diemen, Olanda.

Randstad este prezentă în România sub forma a două sucursale, în București și în Slatina, județul Olt. Contribuim de peste 11 ani la evoluția pieței muncii din România. Din anul 2016, suntem parte a grupului Randstad, îmbinând expertiza demonstrată internațional cu o echipă de succes în plan local. Considerăm că adevăratele conexiuni nu sunt făcute doar prin date și algoritmi. Este nevoie, de asemenea, de empatie, comunicare și instinct. Instinct uman. Într-o lume tehnologizată, amprenta umană este cea care face diferența.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata