Primăvara oportunităților digitale pentru România

Între 15 martie și 15 aprilie 2021, poți deveni ”erou digital”, cu speranța că România nu va mai fi în coada statisticilor UE privind integrarea tehnologiilor digitale în economia națională. Peste 10.000 persoane, de la copii la seniori vor căpăta competențe noi în Campania Națională de Educație Digitală, 2021.

Denumită până anul trecut Hai pe Net!, Campania Națională de Educație Digitală (CNED) promovează incluziunea digitală pentru cetățeni, indiferent de vârstă și este parte a inițiativelor europene ALL DIGITAL Week. În România, campania este coordonată de Fundația EOS și Coaliția pentru Educație Digitală, prin implicarea unei comunități extinse de centre de competențe digitale (telecentre), biblioteci publice, școli, alte organizații și instituții dedicate educației digitale în Romania. Campania reunește peste 300 de parteneri din toată țara, care vor sprijini aproximativ 10.000 de beneficiari, fie să dobândească de la zero competențe digitale, fie să le îmbunătățească pe cele actuale, pentru a deveni un mai bun cetățean digital al Uniunii Europene.

Conform statisticilor publicate de Comisia Europeană, România s-a clasat pe locul 26 din 28 în cadrul Indicelui Economiei și Societății Digitale 2020 (DESI 2020). A crescut de pe locul 27, în 2019 și ultimul loc 28, în 2018, devansând Grecia și Bulgaria. România continuă însă să înregistreze rezultate foarte slabe la 4 din cele 5 capitole: Capital Uman (locul 27 din 28), Utilizarea serviciilor de internet (locul 28 din 28), Integrarea Tehnologiilor Digitale (locul 27 din 28) și Serviciile Publice Digitale (locul 28 din 28). Singurul capitol la care România depășește media UE este Conectivitatea (locul 5 din 28).

„Deși statistica DESI 2020 ne arată că suntem printre primii în materie de conectivitate și chiar dacă pandemia COVID-19 a adus mai mulți oameni online, ne lipsesc în continuare politici coerente pentru educația digitală. Campania Națională de Educație Digitală este un instrument de promovare a importanței incluziunii și educației digitale în România. În fiecare an mesajul nostru este auzit în spațiul public, cu speranța că va reuși să sensibilizeze politicile și programele de dezvoltare a competențelor digitale în rândul întregii populații. Avem nevoie de cetățeni bine pregătiți pentru utilizarea infrastructurilor și serviciilor digitale. Infrastructura IT și conectivitatea sunt funcționale. Este insuficient, dacă cetățenii nu sunt încurajați constant să își dezvolte competențele digitale.”, susține Laurențiu Bunescu, Director Programe Digitale la Fundația EOS.

Campania presupune organizarea de activități, de la simple ore de alfabetizare digitală, la acțiuni ce vizează performanța în mediul online. An de an se alătură noi parteneri: școli noi, biblioteci publice, telecentre, organizații neguvernamentale, cluburi ale copiilor, cluburi ale seniorilor și alte organizații deschise publicului, în care există computere sau dispozitive mobile cu acces la internet.

CNED 2021 se concentrează pe trei direcții prioritare din politica de incluziune digitală a Uniunii Europene:

  • Alfabetizarea persoanelor care nu au folosit niciodată un calculator sau internetul
  • Evaluarea competențelor digitale prin folosirea unor instrumente recomandate în cadrul DigComp2.1 pentru statele membre UE
  • Cursuri de educație digitală pe diferite niveluri

Toate activitățile derulate de partenerii campaniei sunt gratuite pentru cei interesați. La finalul lunii aprilie 2021, Fundația EOS va premia cei mai activi parteneri și va acorda distincții celor implicați.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata