PRODUCĂTORUL DE ACOPERIȘURI BRAVO EUROPA INVESTEȘTE MASIV ÎN FACILITATEA DE PRODUCȚIE ȘI CENTRUL LOGISTIC DE LA FUNDULEA

BRAVO Europa investește peste 3 milioane de euro în extinderea spațiilor și a capacităților de producție și depozitare din România. Astfel, producătorul de acoperișuri BRAVO Europa vrea să atingă 200 de milioane de lei cifră de afaceri în 2021, după ce anul trecut a ajuns la 185 de milioane de lei (aproape 38 mil. euro), o creștere de 37% față de 2019, pe piața din România.

Compania este prezentă pe piață din România cu o fabrică la Fundulea (județul Călărași) și cu un portofoliu impresionant de produse pe care le distribuie în Europa de Est. Propunându-și să își consolideze poziția de top pe care o ocupă, BRAVO Europa investește masiv în creșterea capacității de producție, a sortimentației de produse și mai ales în creșterea calității produselor și serviciilor.

Filiala BRAVO Europa din România își desfășoară activitatea la Fundulea într-o fabrică care se întinde pe o suprafața de 10.000 metri pătrați, și este una dintre cele mai moderne și mai mari fabrici de profil din Europa, având peste 37 de linii de producție de ultimă generație.

Aici compania produce și livrează peste 6,5 milioane de m2 de țiglă și tablă cutată, procesează peste 20.000 To de tablă anual și livrează către peste 1000 de clienți din S-E Europei.

Peste 160 de angajați calificați deservesc piețele aceastei regiuni atât de la sediu cât și din teren.

În contextul evoluției pieței și a modificărilor cerințelor acesteia, compania își propune să-și îmbunătățească continuu oferta de produse și servicii, să ofere și mai multă valoare partenerilor și împreună să garanteze consumatorilor alegerea făcută.

BRAVO România acționează conform unei viziuni la nivel european, susținută de o continuă și ambițioasă expansiune locală și regională. Întreaga strategie de dezvoltare se bazează pe un amplu program de investiții care se întinde pe trei ani și presupune trei etape distincte:

Prima etapă, 2019-2020 s-a concentrat pe investiții în creșterea capacității de producție și extinderea portofoliului de produse ale principalelor branduri promovate în România: Bravo – soluția inteligentă și BELPROFILEGRIJĂ PENTRU VIAȚA CASEI:

  • Noi profile de țiglă: BELPROFILE Riviera, BELPROFILE Sierra (simetric) și BELPROFILE Monaco (simetric);
  • Linie nouă de producție BELPROFILE Click; (trei modele)
  • Țiglă metalică Bravo Classic, Optim și Basic
  • Tablă cutată: H18 și H6
  • Linie de șipcă metalică
  • Linie automată de accesorii
  • Extinderea capacității de producție de sistem de scurgere

 

Cea de-a doua etapă, 2020 – 2021, se referă la dezvoltarea capacităților logistice și presupune construirea unei noi hale de depozitare, extinderea spațiilor și platformelor existente pentru creșterea capacității logistice.

În cea de-a treia etapă, 2021 – 2022, compania va investi în creșterea eficienței și a calității serviciilor prin:

Digitalizare – maximizarea performanței, service level crescut și eficientizare prin implementarea unui nou sistem ERP

Dezvoltare angajați – prin specializarea și implementarea unor sisteme performante de organizare și dezvoltare personală.

 

BRAVO Europa este un grup internațional, având 4 unități de producție în România, Cehia, Germania și Franța, ale căror produse sunt comercializate de mai bine de 20 de ani în peste 2.500 de magazine din 20 țări europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Liechtenstein, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria iar planurile de viitor sunt pentru o continuuă expansiune.

BRAVO Europa este un grup internațional de companii cu sediul central la Viena. Înființată în 2001 în România, compania s-a dezvoltat la nivel European fiind unul dintre principalii producători și distribuitori de soluții metalice de acoperire și placare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata