Restart Energy listează obligațiunile verzi convertibile la BVB mâine, 21 aprilie Armand Domuța, CEO Restart Energy: Listarea obligațiunilor ne oferă acces la capital și vizibilitate. Investim 30 mil. euro în achiziția a 10 parcuri fotovoltaice

Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică și gaze naturale de pe piața locală, își listează obligațiunile verzi convertibile mâine, 21 aprilie, la Bursa de Valori București. Acest pas face parte din strategia companiei pentru a-și atinge targetul de a furniza energie 100% din surse regenerabile în următorii cinci ani.

Accesul la finanțare și vizibilitatea oferită de BVB prin listarea obligațiunilor verzi vor ajuta Restart Energy în finalizarea proiectelor de energie verde de 500 MW pe care compania vrea să le dezvolte în următorii cinci ani în România și țările vecine. Acest plan necesită finanțări în valoare de 500 de milioane de euro.

“Credem că piața de capital din România a ajuns la o maturitate care îi permite să fie o alternativă credibilă pentru finanțarea dezvoltării companiilor locale. Listarea obligațiunilor nu aduce pentru REO doar acces la capital, ci oferă companiei vizibilitate locală și regională pentru potențiali investitori, clienți și parteneri”, afirmă Armand Domuța, CEO și fondator al Restart Energy.

Emisiunea de obligațiuni verzi convertibile în acțiuni este în valoare totală de 16.361.200 lei, cu scadență în 2026 și dobândă anuală fixă de 9%, plătibilă semestrial. Obligațiunile vor fi convertibile în acțiuni începând cu anul al patrulea, în condițiile prezentate în Memorandum-ul de listare care va fi disponibil pe pagina de internet a BVB, a Restart Energy și a consultantului autorizat – Goldring. Goldring este brokerul care a intermediat plasamentul privat al obligațiunilor REO26 încheiat anticipat la 3 februarie 2021.

Dublarea cifrei de afaceri în Serbia în 2021

Managementul Restart Energy vizează ca în 2021 compania să înregistreze o cifră de afaceri la 220 de milioane de lei, mai mare cu 100 de milioane de lei față de 2020. De asemenea, profitul net ar putea urca la 24,2 milioane de lei comparativ cu 13 milioane de lei anul trecut.

Datorită liberalizarii pieței, Restart Energy a atras 10.000 de clienți în primele trei luni ale anului, mai mult cu 40% față de așteptările managementului. Majoritatea clienților noi sunt persoane fizice.

Pentru Serbia – piață în care Restart Energy este activă din 2018 – planurile sunt ca furnizorul de energie să ajungă la afaceri de patru-cinci milioane de euro in 2021. Anul trecut cifra de afaceri a companiei a fost 2,25 milioane în Serbia, de șase ori mai mare comparativ cu 2019. Restart Energy Serbia are 160 de clienți de business și trei angajați.

Investiție de aproximativ 30 de milioane de euro în achiziția a 10 parcuri fotovoltaice

Conducerea companiei speră ca în prima jumătate a anului să finalizeze achiziția a zece parcuri fotovoltaice operaționale și care au capacitate de 30 MW instalați. Investiția în achiziția celor zece parcuri este în jurul a 30 de milioane de euro. Această nouă tranzacție vine după ce în februarie Restart Energy a cumpărat un parc fotovoltaic de 45 MW la Sărmășag (Sălaj).

În prezent Restart Energy are 92 de angajați. Parcul de la Sărmășag va crea aproximativ 115 locuri de muncă (15 permanente și 100 temporare, pe perioada construcției) în timp ce parcurile care ar putea intra în portofoliul Restart Energy în următoarele luni vor înseamnă angajarea a zece persoane.

Parcurile achiziționate vor produce 36.000 MWh/an – suficient pentru a alimenta aproximativ 20.000 de consumatori casnici cu energie 100% verde. De asemenea, acestea vor contribui la evitarea a 270.000 de tone CO2 în atmosferă în următorii zece ani.

În luna februarie a acestui an, Restart a atras 16,3 milioane de lei datorită primei sale emisiuni de obligațiuni dedicate dezvoltării și achiziției de active de producție a energiei regenerabile.

Restart Energy și-a propus ca până la finalul lui 2025 să dezvolte și să integreze segmentul de upstream al companiei cu proiecte de energie regenerabilă de 500 MW.  Planurile companiei sunt ca în fiecare din următorii cinci ani să cumpere sau să dezvolte proiecte de 100 MW. Proiectele înseamnă investiții estimate la 100 de milioane de dolari anual și sunt vizate domeniile solar, eolian, biogazului, biomasei și cel al energiei geotermale.

De altfel, în ianuarie, Restart Energy a anunțat un joint venture cu compania americană de consultanță și administrare a fondurilor Interlink Capital Strategies. În cadrul acestui parteneriat, Interlink activează ca un consilier strategic pentru finanțarea proiectelor de energie verde pe care Restart Energy vrea să le dezvolte în următorii cinci ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata