Lacul Techirghiol, oferă un spectacol natural vizual,datorită unui fenomen neobișnuit care i-a uimit atât pe localnici, cât și pe turiști.
Astfel, acest lac, cunoscut datorită nămolului cu efecte benefice pentru sănătate, a devenit roz, spre surprinderea tuturor.
Toată lumea din oraș a fost surprinsă să vadă că lacul și-a schimbat culoarea. S-a transformat pe anumite porțiuni în roz. Primii care au observat schimbarea au fost localnicii, apoi și turiștii.
Despre aceasta, specialiștii spun că această culoare este temporară și este datorată unei alge care se regăsește în Africa dar și în America. Biologii consideră că lacul ar putea să rămână roz pe tot parcursul verii. Acest tip de algă are nevoie de multă salinitate dar și de căldură. Atunci când se va răci vremea și va ploua, alga roz va dispărea.
În explicaţiile sale, Adrian Bâlbă – biolog: „Nu este o algă toxică; este o algă primitivă, este o algă halofilă, adică rezistentă la conținut de salinitate; extremofilă – situații extreme pentru biologia acestei alge. Se selectează în condițiile în care salinitatea se concentrează, apa se concentreaza în săruri, temperatura foarte ridicată și se acumulează o cantitate mare de nutrienți.
Aceste alge sunt primitive și în consecință lasă hidrogen sulfurat să rămână în natură. Acest hidrogen sulfurat este terapeutic, fiindcă tot ce înseamnă metil sulfonil metanic, adică substanțele care au rol antiinflamator pentru noi ce ne scăldăm în Lacul Techirghiol vin din acest hidrogen sulfurat care mai departe este preluat de alte alge și bacterii și transformat, dus mai departe, prin ciclul de metanificare în aceste substanțe terapeutice”.