În data de 02-06-2022, președintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia de Ziua Eroilor organizată în Parcul Carol. Cu această ocazie, el a vorbit despre apartenența României la NATO, dar și despre provocările cu care se confruntă țara noastră.
Klaus Iohannis a participat joi la ceremonia de Ziua Eroilor organizată în Parcul Carol. Astfel, șeful statului a transmis încă odată faptul că țara noastră beneficiază de „garanţii de securitate” și totodată este un aliat puternic şi respectat în cadrul NATO.
În plus, președintele țării a adus în discuție și războiul din Ucraina, care trebuie să facă conștiente mai multe țări în legătură cu importanța securității. „Trebuie să protejăm în mod permanent valorile democratice şi pacea durabilă”, a spus Iohannis.
În același timp, șeful statului a evidenţiat solidaritatea ţărilor aliate în faţa agresiunii ruse. Klaus Iohannis a vorbit și despre cei căzuți pe câmpurile de luptă și care și-au dat viața pentru ca România să fie astăzi un stat liber, membru al familiei europene, unde drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor săi sunt protejate.
Klaus Iohannis, despre războiul din Ucraina
Astfel, „Astăzi, când la graniţele ţării noastre vedem lupta dramatică a unui popor pentru suveranitatea şi libertatea sa, preţuim şi înţelegem cu atât mai mult importanţa sacrificiului eroilor noştri. Toţi cei căzuţi pe câmpurile de luptă şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim, astăzi, într-un stat membru al familiei europene şi euro-atlantice, în care domnia legii este garantată, iar drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor săi sunt protejate”, a afirmat şeful statului.
Klaus Iohannis a amintit că Ziua Eroilor este o zi importantă în care toți cei care au plătit prețul sângelui în ultimele decenii sunt omagiați.
În omagiul său, „În această zi, aducem un pios omagiu şi militarilor noştri care au plătit, în ultimele decenii, preţul de sânge în teatrele de operaţii unde Armata României a îndeplinit misiuni ca parte a angajamentelor asumate de ţara noastră, alături de aliaţi şi parteneri, pentru a face lumea mai sigură”, a mai spus șeful statului.
El a mai subliniat și faptul că acum este rândul noii generații să contribuie la progresul României moderne și să înțeleagă provocările actuale care apar la nivel mondial.
Klaus Iohannis, despre armata României și progresul țării noastre
În plus, „Acum este rândul nostru să contribuim la progresul României moderne. Trebuie să înţelegem provocările cu care ne confruntăm şi să luăm toate măsurile necesare pentru ca cetăţenii noştri să fie în siguranţă şi să nu aibă de suferit în această perioadă marcată de volatilitate. România este un aliat puternic şi respectat în cadrul NATO, un stat membru ferm angajat în Uniunea Europeană şi un partener strategic important al Statelor Unite ale Americii”, a mai declarat preşedintele.
Șeful statului susține că armata României este una modernă și profesionistă, adăugând că mii de militari aliați se antrenează pe teritoriul țării alături de trupele române.
Aşadar, „Armata României este modernă şi profesionistă şi se află în plin proces de înzestrare şi consolidare a structurii de forţe. În plus, aproximativ 4.000 de militari aliaţi se instruiesc pe teritoriul ţării noastre împreună cu forţele armate române, în cadrul procesului de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre”, a precizat preşedintele.
De altfel, alături de președintele Iohannis, la ceremonia din Parcul Carol au participat și premierul Nicolae Ciucă şi preşedinţii Senatului, respectiv Camerei Deputaţilor, dar și ministrul Apărării, Vasile Dîncu.