În contextul schimbărilor din codul rutier, şoferii care nu-și achită amenzile rutiere riscă să rămână fără permisul de conducere, în cazul în care o propunere legislativă înregistrată recent la Senat va deveni lege. Potrivit inițiatorilor, această măsură îi va obliga pe șoferi să își achite datoriile, crescând astfel încasările din amenzi la bugetele autorităților locale.
Astfel, șoferii care sunt amendați au la dispoziție 60 de zile pentru a plăti amenda rutieră, iar dacă depășesc acest termen li se va suspenda permisul de conducere. Suspendarea va rămâne în vigoare până în momentul în care vor achita datoria respectivă.
În prezent, legislația actuală arată că poți plăti jumătate din cuantumul amenzii în termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal. În plus, neatacarea procesului verbal în termen de 15 zile precum și a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestarea amenzii, constituie doar titluri executorii. Mai exact, după acest termen șoferul riscă doar executarea silită, potrivit legislației actuale.
Ce modificări s-au făcut la Codul Rutier?
În data de 27 ianuarie 2022, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care modifică o serie de prevederi din legislaţia rutieră pentru o circulaţie mai sigură şi reducerea numărului de accidente.
În opinia ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, modificările adoptate de Guvern au ţinut cont şi de un obiectiv asumat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă prin care România s-a angajat să reducă numărul de victime, persoane grav rănite şi decese ale accidentelor rutiere cu 25% faţă de nivelul de referinţă, anul 2019, termenul asumat fiind anul 2026.
Comportamentul agresiv la volan
Concret, o prevedere a noului Cod Rutier constă în definirea comportamentului agresiv la volan, precum şi sancţionarea acestui comportament cu amendă cuprinsă între 580 de lei şi 725 de lei, clasa a II-a de sancţiuni, şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Se majorează unele amenzi
Mai mult, amenda pentru nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate se majorează de la 580 lei – 725 de lei la 870 lei – 1.160 lei. Totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile, iar dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, amenda creşte de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei şi se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.
Guvernul a mărit şi amenzile pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire şi neacordarea de prioritate.
Circulația nejustificată pe banda de urgență se sancționează
În cadrul schimbărilor, „se sancţionează fapta privind circulaţia nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgenţă a autostrăzilor cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, între 1.305 şi 2.900 de lei, şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru săvârşirea faptelor privind executarea pe autostradă a manevrelor de întoarcere sau de mers înapoi”.
O nouă contravenție pentru geamurile murdare
În plus, a fost aprobată şi majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile în cazul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Totodată, se introduce o nouă contravenţie pentru nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului.