În prezent platforma YouTube ia atitudine împotriva cyberbullynng-ului. Compania americană susține că intenționează să apere youtuberii începători de jigniri și comentarii negative. În acest sens, compania urmărește să promoveze „interacțiunile respectuoase între spectatori și creatori.”
În contextul schimbărilor, încă de la începutul primăverii acestui an, YouTube a anunțat public că a început demararea unui experiment. Cercetarea analizează impactul creat de ascunderea numărului de dislike-uri de la un videoclip. Creatorii de conținut beneficiază de o perioadă lungă de capacitatea de a ascunde evaluările videoclipurilor lor.
Dislike-urile vor dispărea
În urma experimentului pornit în luna martie al anului 2021, YouTube dorește să aducă schimbări majore pe platforma sa. Astfel că butonul de diclike va dispărea pentru întreaga comunitate, treptat. Decizia ar putea reprezenta un impact pozitiv în procesul de micșorare al hărțuirii din mediul online.
Oamenii sunt obișnuiți să aibă la dispoziție raportul dintre numărul aprecierilor și cel al dislike-urilor în momentul în care vizionează un videoclip. Aceștia folosesc procentul respectiv pentru a decide dacă vizionarea merită continuată.
În acest sens, YouTube a explicat că, atunci când a testat ascunderea dislike-urilor, oamenii au fost mai reticenți în a ataca un om. Comentariile precum „Am venit aici pentru a da dislike” și-au pierdut din satisfacție pentru internauții care nu vedeau numărul de reacții negative.
Cu toate acestea, youtuberii pot vedea cifrele pentru propriul videoclip în YouTube Studio. Compania americană afirmă că acest demers le permite persoanelor pașnice să lase feedback privat creatorilor de conținut sau să folosească butonul de dislike pentru a ajusta recomandările video ale algoritmului, informează theverge.com.
Facebook și Instagram
În contextul socializărilor, între timp, au fost luate măsuri pentru îmbunătățirea calității experienței pe internet și de anumite rețele de socializare. Facebook și Instagram le-au oferit utilizatorilor opțiunea de a ascunde numărul de like-urile primite din partea prietenilor virtuali.
Aşadar, alternativa a fost creată în scopul de a evita potențialul impact negativ al presiunii sociale asupra sănătății mintale și emoționale. presiune socială ce vine odată cu faptul că principala măsură a succesului pe aceste platforme este afișată tuturor.