Economia Chinei încă are probleme din cauza pandemiei

57

Deși ne apropiem de finalul anului 2022, China încă are probleme din cauza pandemiei provocată de coronavirus. În prezent, exporturile și importurile Chinei sunt în scădere, potrivit statisticilor oficiale ale vămilor chinezi.

Exporturile chineze scad pentru prima dată din mai 2020 (-0,7%) pe an, ca şi importurile, în proporţii identice. În contextul Strategia „zero covid” impusă de Xi Jinping, această măsură paralizează producţia şi grevează consumul. La aceste dificultăți interne se adaugă încetinirea economiei mondiale şi deci a cererii de produse chinezeşti.

Concret, economia Chinei încă are probleme din cauza pandemiei. Mai ales, exporturile și importurile ţării sunt în scădere.

În contextul economic, China se confruntă cu consecinţele pandemiei. Exporturile sale din octombrie înregistrează prima scădere (-0,7%) din 2020 faţă de luna octombrie 2021, după ce crescuseră în septembrie. Potrivit statisticilor oficiale ale vămilor, importurile scad şi ele cu -0,7% pe an, după un +0,3% în septembrie.

Această scădere brutală a exporturilor, recunoscută de administraţia chineză, i-a surprins pe analişti, care se aşteptau la o simplă încetinire a creşterii exporturilor (+4,9%). Economia chineză se confruntă cu dificultăţi pe piaţa sa internă şi în străinătate.

Recrudescenţa pandemiei şi „zero covid”

în momentul de faţă, China se confruntă cu o recrudescenţă a Covid, la aproape 2 ani şi jumătate după declanşarea pandemiei. Gestiunea numită „zero Covid” a guvernului chinez impune restricţii sanitare drastice care paralizează total funcţionarea economiei şi a societăţii. Politica zero Covid în China se traduce prin izolări repetate, teste PCR la scară mare şi o carantină obligatorie la venirea din străinătate.

Însă, Beijingul nu intenţionează să lase garda jos. Sâmbătă, purtătorul de cuvânt al comisiei naţionale de sănătate (NHC), Mi Feng, a declarat că „se va ţine neabătut de politica globală zero Covid”, distrugând speranţele de relaxare ale pieţelor. Numărul de persoane în carantină în ţară este acum cel mai mare de la izolarea Shanghai-ului în primăvară, notează Capital Economics, cu focare detectate în peste 50 de oraşe.

În sud, teritoriul semi-autonom Macao a anunţat marţi o testare generală a celor 680.000 de locuitori după descoperirea câtorva cazuri. La Canton, (sud), izolări parţiale au fost decretate luni în mai multe cartiere. La celălalt capăt al ţării, au fost detectate focare în oraşele din nord-est, aproape de frontiera cu Rusia şi Coreea de Nord.

Concret, autorităţile chineze au izolat miercurea trecută timp de o săptămână 600.000 de persoane care trăiesc în jurul unei uzine care fabrică majoritatea iPhone-urilor din lume după fuga unor angajaţi îngrijoraţi de descoperirea unui focar de Covid-19. Zona economică din jurul aeroportului Zhengzhou (centru), unde se află uzina, are peste 200.000 de angajaţi, relatează ziarul La Tribune.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro