# Un nou val de taxe și scumpiri începând cu anul 2026. La cât ar putea ajunge TVA > Românii se pregătesc pentru un nou val de taxe și scumpiri începând cu anul 2026. Guvernul ia în calcul majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la 23%, după ce abia în august 2025 aceasta fusese... Publicat: 2 septembrie 2025, 12:05 · Actualizat: 31 mai 2026, 06:30 · Autor: Nicoleta Preda · Categorie: [Economie](https://financiarul.ro/economie/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/economie/nou-val-taxe-scumpiri-2026-tva/ · Publicație: Financiarul ![guvernul, ilie bolojan, taxe](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2025/09/539686846_1092914186326161_6647422988489998690_n-1024x683.jpg) Românii se pregătesc pentru un nou val de taxe și scumpiri începând cu anul 2026. Guvernul ia în calcul majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la **23%**, după ce abia în august 2025 aceasta fusese ridicată de la 19% la 21%. De asemenea, alte măsuri fiscale vor lovi direct populația și mediul de afaceri, în timp ce unele reforme promise rămân blocate sau amânate. ## TVA în creștere și presiuni pe turism Potrivit surselor politice, următoarea [creștere a TVA](https://financiarul.ro/economie/tva-mai-mare-accize-noi-contributii-extinse/) ar putea afecta nu doar cota standard, ci și sectoarele cu regim preferențial. În prezent, TVA-ul pentru turism și HoReCa a urcat la **11%** în august 2025, dar există scenariul ca din 2026 să fie aliniat cotei generale, adică **21%**, cu posibilitatea de a ajunge chiar la **23%**. Hotelierii avertizează că o asemenea schimbare ar lovi direct industria, care deja traversează cel mai slab an din ultimii trei. ## Un nou val de taxe și scumpiri începând cu anul 2026. La cât ar putea ajunge TVA Deși Guvernul a anunțat un amplu program de reforme, multe dintre prevederile esențiale au fost eliminate sau amânate. Printre acestea: - interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat a dispărut din plan; - alocările către primării se fac tot pe baza datelor INS, nu a recensământului, păstrând avantajele vechiului sistem; - reforma companiilor de stat vizează doar viitoarele numiri, fără să atingă actualii directori politici; - investițiile contestate din programul „Anghel Saligny” nu au fost eliminate, ci doar promise pentru „prioritizare”. Astfel, pachetul fiscal pare mai degrabă o serie de ajustări punctuale decât o strategie coerentă de redresare economică. ## Alte taxe pregătite pentru 2026 și soluții amânate Din ianuarie 2026 intră în vigoare mai multe majorări: - **impozitul pe locuințe** va crește cu **70%**; - **dividendele** vor fi impozitate cu **16%**, în loc de 10%; - marile companii ar putea fi obligate să plătească un nou tip de taxă, mai dur decât actualul 1% pe cifra de afaceri. În același timp, pensiile speciale rămân aproape neatins, reforma vizând doar magistrații, deși peste 200.000 de persoane (militari, polițiști, angajați ai serviciilor) beneficiază de acest regim privilegiat. Experții au propus aplicarea **taxării inverse la TVA** pentru a combate evaziunea fiscală, care generează anual pierderi de aproape **9 miliarde de euro**. Însă, Guvernul a cerut Comisiei Europene permisiunea de a aplica această măsură abia din 2026 și doar pentru legume și fructe. ## Ce s-a schimbat deja din august 2025 - TVA-ul general a fost majorat la **21%**; - TVA-ul pentru alimente a crescut la **11%**; - TVA-ul pentru locuințe a fost urcat direct la **21%**; - accizele la combustibili, alcool și tutun au fost mărite cu **10%**; - pensiile mai mari de 3.000 de lei sunt taxate suplimentar cu **10%** pentru sănătate; - băncile plătesc un impozit special de **4%**.