# Bani în plus pentru pensii! Anunțul de ultimă oră al ministrului Finanțelor după rectificarea bugetară > Guvernul a aprobat miercuri seară proiectul de ordonanță privind rectificarea bugetară, iar una dintre cele mai importante măsuri vizează suplimentarea fondurilor pentru plata pensiilor. Ministerul... Publicat: 2 octombrie 2025, 15:59 · Autor: Nicoleta Preda · Categorie: [Economie](https://financiarul.ro/economie/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/economie/pensii-finantelor-rectificarea-bugetara/ · Publicație: Financiarul ![Alexandru Nazare, TVA, rectificarea bugetară, ministrul finanțelor](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2025/09/Alexandru-Nazare-1024x683.jpg) [Guvernul](https://financiarul.ro/business/blocajul-guvernului-sua-si-recordul-aurului-influenteaza-pietele-globale/) a aprobat miercuri seară proiectul de ordonanță privind **rectificarea bugetară**, iar una dintre cele mai importante măsuri vizează suplimentarea fondurilor pentru plata pensiilor. **Ministerul Muncii** va primi o alocare suplimentară de **5,52 miliarde de lei**, sumă destinată exclusiv asigurării plății integrale și la timp a pensiilor până la finalul anului. Executivul transmite că această decizie garantează stabilitatea sistemului de pensii, în pofida dificultăților economice tot mai vizibile. „Ne asigurăm că nu vor exista întârzieri la plata pensiilor. Este o prioritate absolută pentru Guvern”, au declarat surse din Ministerul Finanțelor. ### Anunțul de ultimă oră al ministrului Finanțelor după rectificarea bugetară Cea mai mare sumă de la această rectificare a fost direcționată către **Ministerul Finanțelor**, care primește **20 de miliarde de lei**. Din total, **12,1 miliarde** sunt destinate **dobânzilor aferente datoriei publice**, în timp ce restul vor merge către investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării și Ministerul Agriculturii. În schimb, ministere precum **Sănătatea** și **Transporturile** primesc fonduri reduse comparativ cu exercițiul bugetar anterior. Chiar și așa, **veniturile bugetului general consolidat** cresc cu **3,23 miliarde de lei**, iar **cheltuielile totale** se majorează cu **27,8 miliarde de lei**, ceea ce duce la un **deficit suplimentar de 24,58 miliarde de lei**. ### Ministrul Nazare: „Rectificarea readuce bugetul în zona de realism” [Ministrul](https://mfinante.gov.ro/despre-minister/conducere) Finanțelor, **Alexandru Nazare**, a explicat că această rectificare era inevitabilă, pentru a ajusta proiecțiile bugetare la realitatea din teren.„Un moment foarte important, așteptat și discutat. Rectificarea bugetară aduce într-o zonă de proiecție realistă bugetul de stat, în sensul în care am făcut analiza tuturor ordonatorilor de credite. Avem nevoie să transmitem românilor, creditorilor și instituțiilor financiare că revenim într-o zonă de seriozitate și disciplină financiară”, a declarat oficialul după ședința de Guvern. Nazare a precizat că **ținta de deficit bugetar pentru 2025** este stabilită la **8,4% din PIB**, un nivel considerat sustenabil în contextul actual. „Dacă ținta ar fi fost de 8%, ar fi trebuit să găsim alte 8 miliarde până la sfârșitul anului, ceea ce ar fi pus o presiune uriașă pe investiții”, a adăugat ministrul. Rectificarea bugetară vine într-un moment critic pentru economie, dar și cu promisiunea că **pensiile, salariile și cheltuielile esențiale ale statului vor fi protejate**, chiar și pe fondul presiunilor fiscale crescute.