Absențele şcolare pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major „în limita a 40 de ore de curs pe an școlar

50

Numărul total de absențe pe care le pot motiva părinții într-un an școlar nu a fost modificat, a rămas același, respectiv 40. Însă noul regulament, ce a intrat în vigoare în această lună, prevede o condiție suplimentară legată de numărul de absențe ce pot fi motivate de părinți, care înseamnă, în unele cazuri, o reducere a acestora.

Astfel, nu doar medicii pot emite prescripții de eliberare a elevilor de la școală, dar și părinții acestora o pot face. În contextul noului regulament școlar, care a intrat în vigoare de la 1 septembrie, chiar dacă au dispărut semestrele, fiind înlocuite cu cinci module de învățare (cursuri), numărul total al absențelor pe care le pot motiva părinții a rămas același ca în anii trecuți, respectiv 40.

Cu toate acestea, numărul absențelor pe care le pot motiva părinții începând din acest an poate fi, în anumite situații, mai mic decât în trecut, deoarece a fost introdusă o condiție suplimentară.

Concret, potrivit noului regulament, absențele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major „în limita a 40 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline”.

A fost introdusă o modificare în ceea ce privește numărul de ore alocate unei discipline

Astfel, ţinând cont de faptul că acest an școlar are 36 de săptămâni de cursuri, dacă, de exemplu, se dorește motivarea absențelor la o materie care are alocate două ore pe săptămână, pentru a respecta noua regulă introdusă, numărul acestora poate ajunge, în acest an școlar, la cel mult 14.

Înainte, părinții puteau motiva absențele elevilor în limita a 20 de ore de curs pe semestru, adică 40 într-un an școlar, fără să existe o altă limitare legată de numărul de ore alocate unei discipline, ceea ce însemna, cel puțin teoretic, că putea fi motivate, pe baza cererii părinților, toate absențele la aceeași materie (până la 20/ semestru).

În plus, absențele elevilor mai pot fi motivate și în baza actelor cu privire la starea de sănătate a elevilor emise de medici. Concret, absențele pot fi motivate în baza unei adeverințe eliberate de medicul cabinetului școlar, de medicul de familie sau medicul de specialitate, adeverințe/certificat medical/foaie de externare/scrisoare medicală eliberat(ă) de spitalul în care elevul a fost internat.

Aşadar, pe lângă schimbările menționate anterior, noul regulament școlar a eliminat din legislație dispozițiile referitoare la exmatricularea elevilor și pe cele care dădeau înainte posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata