Elevii claselor a VIII-a susțin proba scrisă la Limba și literatura română

20

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a susțin astăzi, prima probă de la Evaluare Națională 2022, cea de Limba și literatura română. Examenul începe la ora 9:00, însă accesul în sală este permis doar până la ora 8:30. După proba la Limba română, joi, 16 iunie, urmează cea la matematică, iar vineri, 17 iunie, cea de Limbă maternă.

Astfel, candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Pentru proba de Limbă română de la Evaluare Națională 2022, elevii de clasa a VIII-au au avut la dispoziție teste de antrenament. De asemenea, eu s-au familiarizat cu proba în timpul simulării.

Subiecte Limba română la simulare Evaluare Națională 2022

Înaintea probei de azi, elevii și-au testat cunoștințele în cadrul simulării examenului de Evaluare Naţională 2022. Subiectele la română au constat într-un text din opera „Dacia Felix” a lui Cezar Petrescu, și un text din „Oameni, fapte, amintiri” a lui Francisc Munteanu. Elevii au avut de scris un text argumentativ de 50-70 de cuvinte – „Crezi că dialogul deschis cu profesorii îi îndepărtează sau îi apropie pe elevi de înțelegerea lecțiilor predate?”. Un alt subiect a fost o caracterizare a personajului Domnul Preda, din textul lui Cezar Petrescu, în 150 de cuvinte, care să urmărească o serie de elemente indicate.

Evaluare Națională 2022. Obiecte interzise în sala de examen

Astfel, este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

 Se mai interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.

Candidaţilor li se interzice să aibă asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţelele sociale, pentru comunicare cu alţi candidaţi, asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Evaluare Națională 2022. Când începe examenul

Accesul candidaților în centrele de examen se face în intervalul orar 8:00 – 8:30. Depozitarea bagajelor se face într-o sală special destinată, monitorizată audio-video.

Înainte de începerea probei de Limba şi literatura română, candidaţii vor primi, cu semnătură, codul unic de identificare, pe care îl vor folosi pentru a afla, după afişare, rezultatele obţinute.

Probele, care sunt monitorizate audio-videoîncep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne.

În intervalul 9:00 – 9:15, elevii trebuie să completeze colţul secretizat al foii de examen, ulterior începând derularea timpului propriu-zis pentru rezolvarea subiectelor (120 minute/180 de minute pentru cazurile speciale).

Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli.

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata