Elevii din clasele a XII-a şi a XIII-a încheie cursurile

Cursurile pentru ultima clasă de liceu (a XII-a și a XIII-a) se încheie vineri, 29 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Absolvenții de liceu s-au putut înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat până vineri.

Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va face în perioada 8-10 iunie iar absolvenții de liceu aparținând minorităților naționale vor susține proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă între 10 și 12 iunie.

Evaluarea competențelor digitale va avea loc între 15 și 19 iunie iar proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, între 22 și 26 iunie.

Prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, va fi susținută în 29 iunie, proba la limba și literatura maternă — în 30 iunie, proba obligatorie a profilului — 1 iulie, proba la alegere a profilului și specializării — în 3 iulie.

Rezultatele vor fi afișate în 6 iulie până la ora 12,00 și tot în aceeași zi se vor putea depune contestațiile, până la ora 16,00. Rezolvarea contestațiilor se va face între 7 și 9 iulie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata