Ce se poate vedea pe cerul nopții în această lună Mai

Iubitorii de planete vor avea o lună grea pentru că toate se văd dimineața. Cerul nopților va fi însă dominat de steaua strălucitoare, de culoare gălbuie, Arcturus. Iar pe 16 mai se produce faza de Lună Plină, la ora 7:13. Luna pare plină pe 16 și 17 mai. Se va produce o eclipsă de Lună care va fi vizibilă puțin din țara noastră, se menționează în calendarul astronomic publicat de Observatorul Amiral Vasile Urseanu.

Astrologic, luna în mai îm anul 2022

Concret, începând cu data de 2 mai Luna începe să se vadă seara pe cer. Pe 9 mai se produce faza de Primul Pătrar, la ora 3:21. Luna se vede seara pe cer, fiind cel mai sus pe cer în momentul apusului Soarelui.

Pe 16 mai se produce faza de Lună Plină, la ora 7:13. Luna pare plină pe 16 și 17 mai. Se va produce o eclipsă de Lună care va fi vizibilă puțin din țara noastră.

Pe 22 mai se produce faza de Ultimul Pătrar, la ora 21:42. Luna se vede în a doua jumătate a nopții. Pe 30 mai se produce faza de Lună Nouă, la ora 14:30. Luna nu se poate vedea pe cer.

Mersul planetelor în mai 2022

Seara și noaptea nu se vede nicio planetă, însă apar patru înainte de răsăritul Soarelui. Iubitorii de planete vor avea o lună grea pentru că toate se văd dimineața.

Prima care răsare este Saturn, pe la ora 3 dimineața. Se vede ca o stea strălucitoare înspre sud-est, nu foarte sus față de orizont. Se poate deosebi de stele prin faptul că nu pâlpâie. Dispare în razele Soarelui după ora 5:30.

Planeta Saturn se află în constelația Capricornus, undeva în preajma stelei Deneb Algiedi, care se vede sub planetă pe parcursul lunilor următoare.

Luna trece prin preajma planetei în diminețile de 21, 22 și 23 mai. Cel mai aproape se va afla în dimineața de 22 mai, când planeta se va vedea deasupra Lunii.

Nu departe pe cer de Saturn se află alte două planete, Marte și Jupiter. Răsar în jurul orei 4 dimineața și se văd în aceeași regiune de cer, două constelații la stânga față de Saturn, în Pisces.

Priviți pe la ora 4:30 înspre est și le veți vedea, jos față de orizont. Jupiter este cea mai strălucitoare, iar Marte are culoarea portocalie și strălucirea lui Saturn.

Pentru a le identifica mai ușor folosiți Luna, care, în diminețile de 24, 25 și 26 mai va trece prin preajma lor. Mai aproape de planete se va afla în dimineața de 25 mai, când deasupra ei se va afla Jupiter, iar în dreapta, Marte.

Dacă urmăriți cele două planete încă de la începutul lui mai, veți vedea cum se apropie una de alta. Marte se mișcă mai repede pe cer decât Jupiter și în fiecare zi este mai aproape. Se vor întâlni la sfârșitului lui mai, când se vor vedea una sub alta.

Și Venus se află pe cer, dar se vede foarte greu, pe la ora 5 dimineața, înspre est, foarte jos față de orizont. O puteți vedea ca o stea pierdută în lumina dimineții, cam cu 30 de minute înainte să răsară Soarelui, fix înspre est.

Pe 5 mai planeta Uranus se află la cea mai mare depărtare de Pământ, la o distanță de 3 miliarde de kilometri. Tot în această zi se află în dreptul Soarelui, văzut de pe Pământ, deci nu se poate observa.

Pe 23 mai planeta Mercur se află la cea mai mică depărtare de Pământ, la 82 de milioane de kilometri. Cu două zile înainte planeta se află în dreptul Soarelui, deci nu se poate observa.

Constelații vizibile pe cerul de seară

Crepusculul în luna mai durează mult. Noaptea vine greu și, în unele zone de pe glob, nu mai vine deloc. La latitudini mai mari, doar în prima săptămână a lunii mai este noapte.

Cerul nopților de mai este dominat de steaua strălucitoare, de culoare gălbuie, Arcturus din constelația Bootes (Bouarul). Magnitudinea ei este 0, acest lucru însemnând că este una din cele mai strălucitoare stele de pe cer. Comparați culoarea lui Arcturus cu cea a stelei Spica din Virgo și veți vedea diferența dintre o stea gălbuie și un albă.

Înspre sud, nu foarte departe de orizont, se afla o parte din Virgo dar și constelația Libra. Aproape de miezul nopții răsare Antares, o stea roșie-portocalie din constelația Scorpius. Numele de „Antares” vine de la „rivalul lui Ares” adică Marte, culoarea roșie a stelei fiind asemănătoare cu cea a planetei Marte.

Steaua δ Scorpii a produs surprize în ultimii ani, devenind o stea a cărei strălucire se schimbă. Este o stea foarte luminoasă, pe cale de a se distruge prin ejectarea în spațiu a straturilor exterioare.

Deasupra constelației Scorpius întâlnim pe Ophiucus, „omul cu șarpele”. Este o constelație mare, cu puține stele strălucitoare dar cu un număr mare de roiuri globulare. Hercules se află înspre est, sus pe cer la miezul nopții. Putem identifica undeva între Ophiucus și steaua Vega, un patrulater care reprezintă partea cea mai ușor de identificat din constelație. Undeva în patrulater, pe latura dinspre vest, se află roiul globular M13, unul dintre cele mai spectaculoase de pe cer.

La est de Hercules se află strălucitoarea stea Vega. Este cu puțin mai slabă ca strălucire decât Arcturus și face parte din constelația Lyra. Stelele aflate la est și sud de Vega, nu foarte departe de aceasta, constituie instrumentul muzical lira.

Mai sus de Vega întâlnim pe Draco, Dragonul. Capul său este un patrulater aflat chiar la nord de Lyra, iar corpul șerpuiește printre constelațiile Hercules, Ursa Minor și Ursa Major.

La sfârșitul scurtelor nopți de mai, Hercules se va afla înspre sud, în meridian, iar triunghiul de vară (format din stelele Vega, Deneb și Altair) se va afla pe cerul de sud-est. Antares se va afla înspre sud iar constelația Sagittarius răsare înspre sud-est, este descrierea astrologilor de la obsarvator.

Astrologieobservatorplanete
Comentarii (0)
Adaugă comentariu