Premierul japonez anunță ruperea relațiilor Rusia-Japonia

Foto: bbc.com
71

Fumio Kishida, prim-ministrul japonez a condamnat ferm decizia Rusiei de a pune interdicţie oficialilor japonezi de a intra în această ţară, considerând-o ”complet inacceptabilă”. Premierul a făcut acest comentariu în timpul unei vizite de stat la Roma,  în data miercuri 4 mai, potrivit CNN. Partea rusă este în întregime responsabilă pentru ruperea relaţiilor Japonia-Rusia, a spus premierul Fumio Kishida.

În opinia sa, ”Invazia Ucrainei de către Rusia este o încălcare clară a dreptului internaţional, iar uciderea unui număr mare de civili nevinovaţi este o încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar şi o crimă de război”, a declarat Kishida reporterilor.

 

Din punct de vedere socio-militar, premierul japonez Fumio Kishida a mai spus că partea rusă este cea care a recurs la mijloace militare şi a provocat această situaţie.

Astfel, ”Partea rusă este în întregime responsabilă pentru ruperea relaţiilor Japonia-Rusia”, a mai spus Kishida.

În acest sens, Rusia a interzis intrarea pe teritoriul său ”pe termen nelimitat” a unui număr de 63 de cetăţeni japonezi, printre care premierul Fumio Kishida, ministrul de Externe, Yoshimasa Hayashi, ministrul Apărării, Nobuo Kishi, şi ministrul Finanţelor, Shunichi Suzuki, relatează agenţia de ştiri rusă RIA Novosti, potrivit CNN

Aşadar, din martie, Japonia a introdus o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv îngheţarea bunurilor preşedintelui Rusiei Vladimir Putin şi ale membrilor familiei sale, ca răspuns la invazia armată din Ucraina.

Sursa: Ziare.com
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata