Vor fi ninsori moderate în multe zone din țară

45

În România, meteorologii au emis coduri de vreme nefavorabilă! Trei avertizări de ploi abundente, vânt puternic și ninsori au fost emise recent de către specialiștii în meteorologie.

Astfel, ninsoarea i-a luat prin surprindere pe cei mici! Aceștia au profitat din plin încă de la prima oră a zilei de stratul generos de zăpadă. Mai puțin încântați au fost șoferii, care au fost nevoiți să curețe mașinile de zăpadă înainte de a porni la drum.

Vor cădea ninsori moderate cantitativ

În precizările sale, „Vorbim de o avertizare meteorologică cod galben pentru zona Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și zonele montane aferente. Ne așteptăm ca în acest interval și în aceste zone cantitățile de apă să depășească 25 și 35 de litri pe metru pătrat, pe arii restrânse 50 de litri pe metru pătrat.

De mâine dimineață de la ora 5 până mâine după-amiază la ora 18:00 vorbim de predominant ninsori moderate cantitativ, la altitudini mai mari de 1.500 de metri în Carpații Meridionali și Orientali, dar și în jumătatea nordică a Moldovei. Ninsorile vor continua, vor depăși, ca și strat de zăpadă, la nivel local, 10 centimetri. Intensificări de vânt în special în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde rafalele vor fi cuprinse între 55 60 de kilometri pe oră și, izolat, peste 70 de kilometri pe oră.”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.

Se anunță coduri de vreme rea în perioada următoare

România se află sub semnul codurilor de vreme rea. specialiștii meteo au emis trei avertizări de ploi abundente, vânt puternic și ninsori. Acesta este primul episod de iarnă în Nordul Moldovei. În noaptea aceasta a nins în Suceava și în județul Botoșani, unde s-a depus un strat de circa 15-20 de centimetri de zăpadă.

Din fericire, drumarii au acționat în timp util, iar carosabilul este pe toate drumurile naționale la negru. S-au înregistrat și câteva incidente în trafic, mai multe dintre ele au fost nesemnificative. Altele s-au produs din cauza șoferilor care nu au adaptat viteza la condițiile de trafic.

Se circulă în condiții de iarnă!

În aceste zone, se circulă în condiții de iarnă, iar carosabilul este în continuare periculos. Temperaturile sunt situate în jur de 0 grade și poate apărea fenomenul de polei în orice clipă. În plus, ceața densă le dă de furcă șoferilor. În unele zone muntoase ceața oferă o vizibilitate de sub 50 de metri.

Zăpada va rămâne pentru câteva zile la Suceava. Temperaturile vor rămâne în jur de 0 grade Celsius pentru următoarele 2-3 zile. de asemenea, se așteaptă încălzirea vremii undeva la jumătatea săptămânii viitoare, ceea ce înseamnă că va reveni toamna în peisaj.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro