Alertă în Columbia din cauza vulcanului Galeras

Institutul columbian de geologie a decretat luni, 23 august, alerta portocalie în jurul vulcanului Galeras, din sudul Columbiei, apreciind că o erupţie este probabilă în următoarele „zile sau săptămâni”, ceea ce a condus la un ordin de evacuare.

În urma acestei alerte, guvernul le-a solicitat tuturor columbienilor care trăiesc la poalele vulcanului din departamentul Narino să evacueze acele locuri.

O erupţie de natură explozivă a lui Galeras s-a produs la 2 ianuarie. Galeras, care are o înălţime de 4.276 de metri, este în activitate de douăzeci de ani. În 1993, o erupţie a acestui vulcan a luat viaţa a nouă persoane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata