Alexis Tsipras le-a promis grecilor o funcţionare normală a băncilor în scurt timp după referendum

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, le-a promis conaționalilor săi că va conveni cu Uniunea Europeană (UE) asupra unui ajutor pentru această situație complicată, în maxim 48 de ore după referendumul ce va avea lor duminică, pe marginea programului de asistență propus de creditori, informează vineri agenția de presă Interfax, care citează un interviu acordat de Tsipras, joi, postului de televiziune grecesc ANT1.

Tsipras a asigurat, de asemenea, că după obținerea acestui ajutor băncile vor fi redeschise și grecii se vor putea folosi de banii lor.

Totodată, premierul grec i-a acuzat pe partenerii din cadrul zonei euro că aceștia au obligat Banca Centrală Europeană să blocheze ajutorul vital pentru Grecia.

Duminică, în Grecia este programat să aibă loc un referendum în cadrul căruia grecii vor decide dacă sunt de acord cu programul de asistență economică propus de creditori sau dacă refuză plata datoriilor. Potrivit sondajelor de opinie, opinia publică din Grecia tinde mai degrabă spre plata datoriilor. Totodată, Tsipras și guvernul său au declarat că vor demisiona dacă țara va susține la referendum programul creditorilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata