Arhitectul David Chipperfield va realiza Centrul Nobel din Stockholm

Arhitectul britanic David Chipperfield va realiza viitorul Centru Nobel din Stockholm, unde vor fi înmânate centenarele premii cu începere din 2018, transmite EFE.

Fundația Nobel a informat miercuri că David Chipperfield a câștigat concursul internațional pe această temă cu un proiect de clădire cu ‘aspect exterior elegant, atemporal și atrăgător’ și cu o ‘clară identitate proprie’.

Potrivit juriului, caracteristicile clădirii corespund dorinței explicite a Fundației Nobel de a crea ‘un centru deschis și primitor pentru public în general’.

Propunerea semnată de David Chipperfield și Christoph Felger s-a impus în fața celorlalți doi finaliști, birourile de arhitectură suedeze Johan Celsing și Wingardh.

Construirea acestui centru care va fi situat în peninsula Blasieholmen, în centrul orașului Stockholm, urmează să înceapă în 2015. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata