Avertisment împotriva riscurilor exploziei bateriilor de lithium în avioane

Autoritatea transporturilor aeriene americane (FAA) a emis un avertisment marţi, 9 februarie, împotriva riscurilor ca bateriile de lithium transportate în calele avioanelor să explodeze, informează AFP.

Acest avertisment se adresează tuturor companiilor americane şi străine care operează în SUA, indiferent dacă transportă pasageri sau mărfuri.

Teste efectuate de FAA au arătat că sistemele împotriva incendiilor instalate la bordul avioanelor nu permit stingerea unui focar provocat de explozia acestor baterii cu care sunt echipate în special telefoanele mobile şi laptopurile.

Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) şi constructorii de avioane Airbus şi Boeing au avertizat deja companiile care le utilizează aparatele împotriva unor astfel de riscuri, aminteşte FAA.

Mai multe companii aeriene au decis deja să nu mai transporte astfel de încărcături, subliniază aceeaşi sursă, amintind că un astfel de incendiu ar putea antrena distrugerea avionului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata