Baza militară din Sevastopol, prea costisitoare pentru Flota Rusă de la Marea Neagră

A trecut aproape o lună de la semnarea acordurilor dintre Rusia şi Ucraina privind prelungirea perioadei de staţionare la baza militar-maritimă din Sevastopol a Flotei Ruse de la Marea Neagră, în schimbul acordării de reduceri la gazul natural livrat Ucrainei.

Cu toate acestea, polemicile pe marginea acestui subiect continuă atât la Kiev, cât şi la Moscova. În spatele entuziasmului afişat în Rusia în legătură cu acordul semnat la Harkov, care ar putea fi denumit scurt ‘Sevastopol contra gaz’, au rămas aproape neobservate două aspecte, notează analistul rus Aleksandr Hramcihin, într-un comentariu publicat în Nezavisimaia Gazeta.

Primul aspect este cel politic. În opinia lui Hramcihin, nu există nicio garanţie că următorul preşedinte al Ucrainei nu va denunţa acest acord. Mai mult decât atât, nu există sută la sută certitudine nici că actualul preşedinte Viktor Ianukovici va respecta întru totul prevederile acordului.
În doilea aspect este cel militar, iar analistul rus se apleacă în special acestuia din urmă. Potrivit lui Hramcihin, preţul atât de mare plătit de Rusia pentru nişte ‘debarcadere pustii nu este atât o eroare, cât mai degrabă prostie’.

Din aceşti bani, afirmă expertul, s-ar fi putut construi mai multe nave şi moderniza foarte bine baza din Novorossiisk. Novorossiisk este unul dintre cele mai mari porturi ale Rusiei, care trebuie să fie păzit de trupe ale Flotei Militare Ruse.
În afară de aceasta, este total inadmisibilă situaţia când o mare formaţiune operativ-strategică, precum este Flota de la Marea Neagră, să depindă în totalitate de o bază străină, aflată pe teritoriul unui stat nu prea prietenos faţă de Moscova, indiferent de cine s-ar afla în prezent la conducerea acestuia, subliniază Hramcihin.

La ora actuală, Flota Rusă de la Marea Neagră prezintă o ‘colecţie unică de anticariat plutitor’, scrie analistul. Dacă în componenţa celorlalte flote ruse nu au rămas practic nave şi submarine de peste 25 de ani vechime, atunci în componenţa Flotei Ruse de la Marea Neagră doar 17 unităţi de luptă sunt mai noi de 17 ani (dintr-un total de 40 de unităţi).

În schimb, în această flotă există nave din anii ’70 şi chiar ’60 ai secolului trecut. Construcţia de noi nave nu va ridica prea tare standardele Flotei Ruse de la Marea Neagră, în condiţiile în care până în 2015 această flotă ar urma să primească maxim 7 unităţi noi de luptă, subliniază autorul comentariului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata