Belgia afectată de inundaţii în urma unor furtuni violente
O mare parte din teritoriul Belgiei a fost afectat marţi, 7 iunie, de furtuni violente, care au provocat inundaţii ce au determinat autorităţile să închidă circulaţia pe mai mai multe drumuri, relatează AFP.
Șase cursuri de apă din Flandra au atins nivelul de alertă marţi seara, potrivit Agenţiei flamande a mediului.
În regiunea Hainaut, mai multe cursuri de apă au atins pragul de alertă de inundaţie. Regiunea a fost afectată de ploi puternice în cursul după-amiezii. Trei persoane, blocate într-o maşină cufundată pe jumătate în apă, au fost evacuate.
Autostrada spre Lille (Franţa), între Tournai şi Bruxelles, a fost închisă din cauza intemperiilor.
Poliţia federală a sfătuit conducătorii auto să evite circulaţia în unele regiuni din provincia Luxembourg, din sudul ţării, din cauza drumurilor inundate.
La Bruxelles, o staţie de metrou, parţial inundată, a fost închisă fără însă ca circulaţia trenurilor să fie perturbată.
Pe aeroportul din capitala belgiană, descărcările electrice au întrerupt unele activităţi la sol pe parcursul furtunii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)