BP îl trimite pe Tony Hayward în Siberia

14

Compania British Petroleum (BP) a anunţat că Tony Hayward nu va mai fi director executiv al BP începând de la 1 octombrie, ca urmare a criticilor pe care le-a întâmpinat cu privire la felul în care a gestionat scurgerea de petrol în Golful Mexic, el urmând să fie înlocuit de americanul Robert Dudley, scrie Deutsche Welle în ediţia de marţi, citând un comunicat al companiei.

Hayward urmează să rămână în consiliul de administraţie al companiei până pe 30 de noiembrie, scrie DW, urmând să fie trimis, ‘ca premiu de consolare’, după cum notează cotidianul britanic The Guardian, director neexecutiv la una dintre joint-venture-urile companiei din Rusia.
Pe de altă parte, remarcă sursa britanică, dezvăluirea neaşteptată a unui nou loc de muncă pentru Hayward – deşi este vorba de o funcţie cu mult mai puţin importantă, cea de director neexecutiv la TNK-BP – ar putea risca diluarea impactului de PR al părăsirii funcţiei sale de top.

Trimiterea surpriză în Siberia, unde BP deţine o parte din imensul câmp petrolier de la Kovikta (estul Siberiei) are şi un aspect secundar. Hayward este înlocuit în funcţia de director executiv al BP de către Bob Dudley, fost director executiv la TNK-BP înainte să fie forţat să părăsească Rusia în urmă cu 2 ani, în urma unei dispute privind controlul asupra companiei.

Plecarea lui Hayward era considerată de către BP modalitatea ideală de a trage o linie sub deversarea de petrol – cea mai gravă din istoria Statelor Unite.
În egală măsură, au existat temeri că plasarea lui Dudley în fruntea companiei ar putea afecta delicatele relaţii cu politicienii de la Moscova şi că Hayward ar putea uşura această tranziţie.

BP consideră că nominalizarea Hayward pe unul dintre cele trei posturi de directori de la TNK-BP nu va stârni mânia politicienilor din SUA, chiar dacă el se pregăteşte să primească un salariu statutar de 1 milion de lire sterline şi o pensie cumulată de 10 milioane de lire acoperind cei 28 de ani petrecuţi la companie, atunci când părăseşte rolul de director executiv. Este de crezut că Hayward ar putea primi aproximativ 35.000 de lire pe an pentru noul său loc de muncă de la TNK.

Pe de altă parte, se crede că plecarea sa va contribui la restabilirea relaţiilor BP cu Washingtonul, în condiţiile în care Casa Albă şi membrii Congresului au fost extrem de critici cu privire la felul în care a gestionat Hayward dezastrul din Golful Mexic.

De altfel, investitorii din City şi-au semnalat aprobarea cu privire la plecarea lui Hayward, prin creşterea acţiunilor BP cu 5% până la 417 puncte. În SUA, s-au vărsat puţine lacrimi la aflarea zvonurilor despre plecarea iminentă a lui Hayward, în condiţiile în care acesta a alimentat mânia publicului prin încercările sale iniţiale de a diminua din amploarea dezastrului şi prin blocarea întrebărilor în Congres.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata