# Capitalism în comunism: Pariul riscant al Vietnamului

> Vietnamul turează motoarele. Gata cu doctrina. După decenii întregi, Partidul Comunist are un singur mesaj: dezvoltare economică. Acum. Ordinul e clar, stagnarea nu mai e o variantă. Scrie Mediafax...

Publicat: 20 ianuarie 2026, 09:21 · Actualizat: 20 ianuarie 2026, 09:21 · Autor: Bianca Barbu · Categorie: [Externe](https://financiarul.ro/externe/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/externe/capitalism-in-comunism-pariul-riscant-al-vietnamului/ · Publicație: Financiarul

![](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/01/capitalism-in-comunism-pariul-riscant-al-vietnamului-1024x597.jpg)

Vietnamul turează motoarele. Gata cu doctrina. După decenii întregi, Partidul Comunist are un singur mesaj: dezvoltare economică. Acum. Ordinul e clar, stagnarea nu mai e o variantă. Scrie [Mediafax](https://www.mediafax.ro/externe/vietnamul-vrea-sa-se-imbogateasca-rapid-cat-de-capitalist-poate-deveni-comunismul-modern-23673645).

Au trecut patru decenii de reforme. Milioane de oameni au scăpat de sărăcie. Acum, țara e la o răscruce. Forța de muncă, deși mare, va începe să scadă în curând, notează The New York Times, citat de Mediafax. Obiectivul sună bine pe hârtie: un PIB pe cap de locuitor de circa 8.500 de dolari până în 2030, urmat de statutul de economie dezvoltată în 2045. Miza reală, însă, nu stă în bani. Este vorba despre legitimitatea politică a partidului unic.

## Comunism cu față capitalistă: Rețeta riscantă a Hanoiului


Modelul vietnamez e un amestec ciudat. Pumn de fier în politică, mână liberă în economie. Statul controlează tot, nu acceptă opoziție, dar în același timp împinge de la spate investițiile private și comerțul global. Rezultatul? O economie de piață, dar fără pluralism politic.

Regulile jocului sunt clare. Companiile de stat și cele apropiate de putere au în continuare privilegii. În schimb, firmele private, fie ele locale sau străine, sunt încurajate să facă un singur lucru: să creeze locuri de muncă și, mai ales, să exporte. Criticii văd însă un pericol aici, spunând că o astfel de arhitectură poate sufoca pe termen lung inovația și concurența reală. Noul șef de partid, To Lam, e un pragmatic. Un om cu o carieră în securitatea internă, care a demarat rapid reforme administrative și a transmis un semnal ferm: guvernul său vorbește deschis despre „rolul sporit al sectorului privat, investiții importante în infrastructură și o nouă eră a ascensiunii naționale”. Dar există o condiție. Una singură. Controlul total asupra presei, societății civile și a tot ce se discută public.

## Prins între ciocan și nicovală: America cumpără, China investește


Geopolitica e piesa centrală a planului. Vietnamul stă fix la intersecția intereselor a două mari puteri, Statele Unite și China, care îl văd ca partener strategic. Ironia sorții... producătorii din China comunistă își mută fabricile în Vietnamul comunist ca să scape de tarifele Americii capitaliste. Iar Statele Unite au ajuns deja principalul client pentru exporturile vietnameze.

Integrarea asta rapidă în lanțurile globale de aprovizionare a adus o creștere economică explozivă. Peste 8% anul trecut. Succesul vine însă cu riscuri pe măsură. Dependența de capitalul străin e unul. Presiunile comerciale sunt altul. Și mai e vulnerabilitatea în fața certurilor dintre Washington și Beijing. O simplă răceală la unul dintre giganți poate aduce pneumonie la Hanoi.

## Mirajul nu ține la nesfârșit. Ce ar putea deraia trenul vietnamez?


Economiștii trag un semnal de alarmă: nu e de ajuns să atragi investiții străine. Fără transparență, fără concurență reală și, mai ales, fără să tai din privilegiile firmelor de stat, Vietnamul riscă să se blocheze. Să rămână blocat în „etapa de prosperitate medie”.

Coincidență? Greu de crezut. Problemele de fond se văd deja. Productivitatea e mică. Schimbările climatice lovesc în zone agricole esențiale. Populația îmbătrânește, punând o presiune imensă pe un sistem care trebuie să livreze repede. Fără reforme structurale cu adevărat curajoase, creșterea de acum s-ar putea să fie doar un foc de paie.

## O cursă contra cronometru


Vietnamul nu reinventează nimic. Merge pe drumul bătătorit de China, cu succese economice uriașe, dar și cu niște costuri sociale și politice pe care Hanoiul le știe prea bine. Marea diferență? Timpul. Vietnamul are mult mai puțin. Pentru Partidul Comunist, întrebarea nu e dacă va accepta capitalismul, ci cât de mult îl va lăsa să crească înainte să-i pună lațul. Congresul de la Hanoi este un punct de cotitură. Dacă țara reușește să îmbine disciplina politică cu dinamismul pieței, poate ajunge o economie de top în Asia. Dacă nu, tensiunea dintre comunism și capitalism ar putea bloca totul.