Cât de mult se va extinde UE?

 
„Mai extinsa sau mai profunda?” – aceasta este dezbaterea perpetua cu privire la extinderea Uniunii Europene, scrie American Chronicle. Daca „o UE mai mare” ar include tari candidate controversate, precum Turcia, o „UE mai profunda” este descrisa deseori ca având un presedinte ales al Europei, un ministru de externe si o structura de aparare unificata.
 
Asadar, cât de mult si cât de profund se va extinde Uniunea Europeana? Publicatia americana prezinta un posibil scenariu. Dintre toate statele membre, Marea Britanie este cel mai mare promotor al unei Uniuni extinse. De fapt, alianta anglo-americana este principalul sustinator al eforturilor Turciei de a deveni membra a UE.
 
Astfel, alianta obtine doua lucruri: (1) rasplateste Turcia pentru orientarea ei pro-NATO si (2) impiedica o mai mare integrare politica a continentului. În ceea ce priveste a doua (si cea mai importanta chestiune), un vot la nivelul intregii Uniuni pentru alegerea unui presedinte al UE nu ar fi acceptat niciodata de restul Europei cu un electorat mare (si care creste cu rapiditate) de musulmani turci.
 
Daca punem problema astfel, ce s-ar intâmpla cu stabilitatea SUA, daca Mexicul ar face parte dintre Statele Unite? Cu privire la profunzimea UE, toate statele membre, poate cu exceptia Republicii Cehe, sustin acest demers.
Din fericire pentru ele, punctul lor de vedere va avea câstig de cauza pentru ca Marea Britanie nu va mai ramâne in UE prea mult timp. Articolul din American Chronicle nu isi propune sa prezinte motive care sa ateste ca Regatul Unit este un cetatean de mâna a doua al Uniunii Europene.
 
Marea Britanie este mai degraba un observator decât un participant in Europa. Sa tinem cont de faptul ca Regatul Unit este singurul stat membru care beneficiaza de rambursarea fondurilor cu care contribuie la bugetul Celor 27 si nu face parte nici din Spatiul Schengen (care include si unele tari din afara UE), nici din zona euro si nici nu a adoptat Cartea Drepturilor Fundamentale.
 
Acum sa vorbim despre opozitia acerba a britanicilor fata de Tratatul de la Lisabona si efectul probabilei ratificari a acestuia. În primul rând, imensa majoritate a populatiei Marii Britanii se opune acestui tratat, iar cine are dubii nu are decât sa-si aminteasca recentul sir de demonstratii desfasurate pe intreg teritoriul tarii impotriva angajarii fortei de munca straine.
 
În al doilea rând, trebuie sa recunoastem ca singurul motiv pentru care guvernul de la Londra a reusit sa treaca documentul prin parlament a fost acela ca textul era declarat mort, ca urmare a referendumului negativ din Irlanda.
În al treilea rând, Partidul Conservator (de opozitie) a promis ca va reveni asupra Tratatului de la Lisabona prin organizarea unui referendum, in eventualitatea in care va câstiga viitoarele alegeri, lucru pe care il anunta majoritatea sondajelor de opinie.
 
În al patrulea rând, ultimele piedici care mai stau in calea Tratatului – Republica Ceha, Polonia si Germania – vor ratifica aproape cu certitudine textul, daca el va trece de referendumul din Irlanda. O adevarata Uniune continentala. Acum, ca toti jucatorii sunt pe pozitii, mai avem nevoie doar de un incident declansator. Irlanda va trebui sa organizeze un al doilea referendum asupra Tratatului de la Lisabona pâna in octombrie acest an.
 
În contextul recesiunii economice globale, sondajele de opinie aratau in ianuarie ca majoritatea irlandezilor (55% faţă de 37%) sunt acum in favoarea textului.
 
Si astfel, piesele de domino cad una dupa alta: irlandezii adopta Tratatul, Polonia, Republica Ceha si Germania il ratifica, textul intra in vigoare, incurajati de un public furios conservatorii vin la putere in Marea Britanie si organizeaza referendum pe tema Tratatului (si in sensul ca Regatul Unit nu face parte din UE), referendumul este negativ, iar tara, realizând ca nu poate participa la procesul decizional al UE fara sa adopte documentul, se va retrage din rândul Celor 27.
 
Cum va supravietui Marea Britanie in afara Uniunii?, se intreaba autorul articolului. Sa ne concentram deocamdata asupra directiei pe care ar urma-o Uniunea in cazul in care tabara celor care sustin extinderea UE ar câstiga dezbaterea. În primul rând, zilele in care Turcia se gândeste la statutul de membru al UE vor lua sfârsit.
 
În urmatorii 15 ani, tarile din Balcani vor fi absorbite usor, una câte una. Islanda va adera foarte curând pentru a-si salva deprecierea totala a monedei nationale. Norvegia va decide in cele din urma sa se alature vecinilor ei scandinavi. Elvetia, care face deja parte din zona de liber comert si a semnat Acordul Schengen, va realiza ca Europa a ajuns in cele din urma sa se ridice la nivelul de maturitate al acestei tari si va aspira la locul pe care merita sa-l aiba in inima continentului.
 
În timp ce noi tari adera la UE, statele membre mai vechi vor intra in Uniunea Monetara, conform obligatiilor pe care si le-au asumat prin tratatele de aderare la Uniunea Europeana. Cu timpul, euro va fi cu adevarat moneda unica a continentului european.
 
Dupa adoptarea Tratatului de la Lisabona si numirea presedintelui UE, va fi doar o chestiune de timp pâna când presiunea publica va forta democratizarea celei mai puternice functii politice a Europei – ajungându-se la alegerea prin vot a presedintelui Europei. Vor trece poate 20, 30 sau chiar 50 de ani, scrie American Chronicle, insa scenariul mentionat este aproape inevitabil data fiind tendinta de lunga durata catre o organizatie umana de mai mare amploare.
 
Urmatorul scenariu face obiectul celor mai multe dezaprobari. Potrivit acestui scenariu, razboiul purtat pentru Europa de cele doua puteri care incadreaza continentul – Rusia si Anglo-America – ce a caracterizat continentul timp de aproape o jumatate de secol, ia sfârsit pentru mult timp, nefiind câstigat de niciuna dintre tabere, dar determinând ascensiunea centrului.
 
Ce se intâmpla cu cele doua puteri laterale care se confrunta acum pe un teren de lupta politica si economica unit, care nu mai poate fi divizat in sfere de influenta estica si vestica? În ceea ce priveste flancul vestic, American Chronicle considera ca Marea Britanie va recunoaste in cele din urma ca viitorul ei depinde de consolidarea Uniunii Anglo-Americane, formalizând alianta care a condus lumea timp de aproape 200 de ani.
 
În contextul multiplelor discutii pe tema ascensiunii Chinei si Indiei si a eclipsarii superputerii americane, popoarele tarilor anglofone ar putea gasi de cuviinta sa-si uneasca suveranitatile in efortul de a-si conserva influenta in lume lumii. Când vorbim despre Rusia, lucrurile sunt insa ceva mai dificile.
 
Chiar daca Rusia ar acapara Belarusul si Ucraina (sau numai jumatatea estica, ruseasca), nu s-ar apropia de recapatarea statului de super-putere avut in timpul Razboiului Rece. Într-o lume a uniunilor continentale, Rusia are o populatie relativ mica si in scadere. De aceea, daca va continua la infinit sa aiba statutul de stat-natiune, Rusia va fi obligata sa accepte in cele din urma o statura mai mica, la fel ca si Statele Unite.
 
De aceea, ar trebui sa luam in calcul ca posibilitatea ca Rusia, impreuna cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova si Ucraina, sa concureze extinderea Uniunii Europene. Suna oare ridicola ideea unei uniuni continentale intinse de-a lungul tarilor europene si asiatice, de la Atlantic si pâna la Pacific? Daca da, atunci sa ne gândim la primele 13 colonii care visau la o uniune care sa se intinda de la o mare la alta.
 
În plus, extinderea completa a UE ar putea fi mai aproape decât credem. Sa ne amintim ca Cei 27 folosesc Procesul de Stabilizare si Asociere pentru a integra metodic Balcanii in Uniune. Procesul are la baza negocieri cu tarile care si-au manifestat interesul de a adera. De obicei, Bruxellesul incheie acorduri de asociere in schimbul concesiilor politice si economice.
 
Ultimele sase tari balcanice care doresc sa adere la UE se afla in diferite stagii ale negocierilor pentru o eventuala aderare. Ar putea oare un asemenea proces sa duca la integrarea Europei de Est si a Caucazului de Sud in Uniunea Europeana? Ei bine, procesul a si inceput, scrie publicatia americana. În martie 2006, Bruxellesul a lansat „Parteneriatul Estic”, ce include cele sase tari euroasiatice mentionate.
 
Scopul parteneriatului este sa ofere statelor acorduri de asociere bazate pe progresele individuale ale acestora in luarea de angajamente politice ferme. UE intentioneaza totodata sa-si creasca asistenta acordata vecinilor estici de la 450 de milioane de euro in 2008 la 785 milioane de euro in 2013.
Autorul articolului opineaza ca acesta este un semnal clar ca Cei 27 urmaresc stabilizarea flancului lor estic si sa-l incorporeze intr-o federatie care sa includa nordul continentului eurasiatic. Lumea ar trebui sa se pregateasca pentru aceasta eventualitate si sa accelereze procesul de integrare.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata