Compania rusă care deţinea avionul prăbuşit în Sinai nu îşi plătise angajaţii de două luni

Kogalîmavia, compania rusă care deținea avionul de linie Airbus 321-200, care s-a prăbușit sâmbătă, 31 octombrie,  în deșertul Sinai, cu 224 de persoane la bord, nu-și plătise salariații de două luni, a raportat luni Inspectoratul rus pentru muncă (Rostrud), potrivit agenției de presă RIA Novosti.

‘În aceste momente se stabilește la cât se ridică datoria totală’, a declarat un purtător de cuvânt al Rostrud, citat de EFE. O echipă a acestui organism rus a început să facă verificări la sediul Kogalîmavia.

Un avion al companiei Kogalîmavia, care efectua sâmbătă un zbor pe ruta Sharm-el-Sheikh-Sankt-Petersburg, s-a prăbușit la aproximativ 25 de minute de la decolare în deșertul Sinai.

La bordul aparatului de zbor se aflau 224 de persoane — 217 pasageri, inclusiv 25 de copii, și șapte membri ai echipajului. Aproape toate victimele sunt de naționalitate rusă. Printre pasageri se aflau patru ucraineni și un cetățean din Belarus.

Deși prăbușirea avionului a fost revendicată de gruparea jihadistă Statul Islamic, autoritățile ruse consideră mai plauzibilă varianta unei defecțiuni tehnice sau cea a unei erori umane, respingând ipoteza unui atac terorist. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citiţi şi:

Catastrofă aviatică. Un avion cu 217 pasageri ruşi s-a prăbuşit în Egipt

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata