Congresul anual al Moş Crăciunilor din întreaga lume se desfăşoară la Copenhaga

Întrebarea ce face Moș Crăciun vara a primit un răspuns: călătorește la Copenhaga pentru congresul mondial al Moș Crăciunilor, scrie agenția DPA.

Peste 100 de Moș Crăciuni din întreaga lume au defilat luni prin centrul capitalei daneze îmbrăcați în haine și căciuli roșii și purtând bărbi lungi, albe, în deschiderea Congresului Mondial al Moș Crăciunilor.

La o temperatură de 18 grade și cer noros, participanții nu au mai transpirat pe sub bărbi ca anul trecut.

Congresul se desfășoară în perioada 20-22 iulie și în afară de parade, spectacole și concursuri, participanții vor discuta și probleme … profesionale, relatează Reuters. Între acestea, reglementările cu privire la parcarea pe acoperișul caselor.

Miercuri va avea loc o cursă de pentatlon pentru Moș Crăciuni, care le va măsura curajul și puterea în cadrul unei curse cu obstacole printr-o pădure având un sac de cadouri în spate. Agenția DPA amintește că anul trecut un Moș Crăciun danez a provocat un scandal acuzând Moși Crăciuni din alte țări că s-au dopat cu scorțișoară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata